|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Legitimitatea lui Cristian Buican în fruntea PNL Vâlcea rămâne incertă 

deputat-cristi-buican-pnl

În şedinţa Biroului Politic Teritorial al PNL Vâlcea de vineri, 27 septembrie, apropiaţii deputatului Cristian Buican au anunţat triumfal că a fost respinsă contestaţia depusă la Curtea de Arbitraj de profesorul universitar dr. Mihai Aristotel Ungureanu, consilierul judeţean Mircea Poenaru şi profesorul Florin Smeureanu (fost inspector şcolar general al judeţului) împotriva validării alegerilor judeţene din 23 iunie. După o minimă cercetare am aflat că lucrurile sunt, însă, puţin mai delicate. În primul rând, aşa cum este statutar, niciuneia dintre părţi nu i-a fost comunicată oficial hotărârea CA, fapt confirmat şi de avocatul Mihai Mihalache, împuternicit de BPT să-i apere interesele la Bucureşti. Apoi, din completul de trei judecători, unul singur ar fi înclinat balanţa, ceea ce ridică semne de întrebare în privinţa presiunilor care s-ar fi făcut de către Cristian Buican însuşi. Chiar şi aşa, decizia nu este definitivă. Contestatarii declară că sunt decişi să continue demersul până la final, urmând a face recurs în momentul în care vor fi înştiinţaţi oficial. Asta înseamnă că până în momentul în care următorul complet, de data aceasta format din cinci judecători, se va pronunţa, Cristian Buican şi echipa sa continuă să aibă o legitimitate… incertă în luarea deciziilor legate de destinele organizaţiei liberale vâlcene.
Reamintim că, în iulie 2013 au fost trimise la Curtea de Arbitraj a PNL două contestaţii şi o sesizare care solicitau invalidarea alegerilor pentru Biroul Politic Teritorial al PNL Vâlcea din 23 iunie. Au fost invocate încălcări grave ale Statutului PNL şi s-a depus un dosar voluminos cu probe scrise şi fotografii de la locul evenimentului în acest sens. Aşa cum spuneam, prima contestaţie a fost asumată de trei candidaţi la BPT, Aristotel Ungureanu, Mircea Poenaru şi Florin Smeureanu, care semnalau, printre multe altele, încălcarea articolului 20, alineat (1) din Regulamentul de aplicare a Statutului PNL (nu au fost trimise prin e-mail, fax sau scrisori recomandate la sediul organizaţiilor din teritoriu sau la domiciliul preşedintelui convocările pentru conferinţa judeţeană de alegeri). De asemenea, cei trei au acuzat neaplicarea transparentă a normei de reprezentare a delegaţilor, potrivit articolului 23 din Regulament şi încălcarea articolului 91 din Statut, privind votul secret (mai mulţi candidaţi din lista lui Cristian Buican au fost văzuţi lângă cabinele de vot şi comisiile de organizare, unii chiar distribuind lista cu poziţiile ce ar fi trebuit votate de delegaţi. A doua contestaţie a fost semnată de Daniel Câmpeanu (secretar executiv al PNL Râmnicu Vâlcea) . A fost trimisă la CA şi o sesizare din partea unui preşedinte de cartier din cadrul PNL Râmnicu Vâlcea, care semnala faptul că s-ar fi votat în numele său, deşi el nu a mai fost lăsat să-şi exercite dreptul atunci când a ajuns la eveniment.
Adrian PANĂ

Leave a Response