Noi probleme pe şantierul de la Spitalul Judeţean Vâlcea, „gestionat” de firma UTI Group
Întârzierile în revizuirea şi definitivarea documentaţiei tehnice, mai ales în cuprinderea omisiunilor identificate în proiectul tehnic, l-au determinat pe preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, să organizeze recent o nouă vizită şi şedinţă de comandament la Spitalul Judeţean de Urgenţă. La această acţiune au participat reprezentanţi ai conducerii societăţilor de construcţii UTI Group şi Romconstruct Holding Grup, ai proiectantului, Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică, Spitalului Judeţean de Urgenţă, dirigintele de şantier, precum şi directorii direcţiilor generale de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean Valcea. Oportunitatea şi eficienţa acestei analize direct în zonele unde se desfăşoară lucrările de reabilitare a Spitalului de Urgenţă i-au oferit lui Ion Cîlea posibilitatea ca să găsească soluţii la numeroasele probleme şi dificultăţi evidenţiate atât de constructor şi proiectant, cât mai ales de reprezentanţii beneficiarului. „De exemplu, am stabilit ca ordinea priorităţilor să înceapă cu executarea lucrărilor în timpul cel mai scurt la învelitoare (acoperiş) pentru a preveni efectele pe care le-ar putea produce intrarea în sezonul friguros. De asemenea, pentru realizarea reţelelor de coloane şi conducte pentru apă şi încălzire pe toată cota de înălţime a clădirii s-a dispus urgentarea lucrărilor pe structura corpului A spre a crea condiţiile de strămutare temporară a Unităţii de Primiri Urgenţe. O altă variantă am propus-o în sensul utilizării unei unităţi mobile de urgenţă, scop în care l-am abordat, pentru un eventual transfer, pe dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Discuţiile din cadrul şedinţei de comandament ne-au oferit soluţii şi pentru reabilitarea sistemului de încălzire a spitalului, între altele, s-a decis ca centrala termică să fie echipată cu două noi motopompe, iar reţeaua pentru transportul apei calde şi agentului termic să fie integral înlocuită. Nerezolvată până la data acţiunii era şi problema amplasării circuitelor pentru gazele medicale. în acest caz am respins varianta construcţiei unei noi clădiri propunând ca spaţiul deja existent să fie recompartimentat şi modernizat, fiind îndeplinită pe această cale şi recomandarea furnizorului de echipamente privind funcţionarea cicloanelor de gaze în acelaşi spaţiu compartimentat”, a spus Ion Cîlea.
(Marian Dinu)