|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Din cauza unui CONSTRUCTOR INCONȘTIENT, un trotuar din Râmnicu Vâlcea a început să se SURPE 

646x404

Problemele au apărut pe una dintre cele mai circulate artere rutiere din Râmnicu Vâlcea, aflată la câteva sute de metri distanţă de primărie. Din cauza alunecării de teren, o porţiune de câţiva zeci de metri din trotuarul de pe strada Carol I s-a surpat astăzi.

Alunecarea de teren a apărut după ce un vâlcean a săpat o groapă adâncă de câţiva metri pentru fundaţia unui bloc de locuinţe. Din cauza ploilor din aceste zile, în zona s-a produs o surpare care s-a extins până la drum şi la o casă din apropiere.

Pentru că proprietarul terenului nu a luat măsuri pentru reconsolidarea malurilor de pământ, o porţiune de câţiva zeci de metri din trotuar s-a prăbuşit deja, iar alunecarea de teren poate afecta si strada.

După surparea trotuarului, zona a fost inspectată şi de unul din viceprimarii din Râmnicu Vâlcea.

“Vom obliga proprietarul să intervină rapid pentru consolidarea malurilor, mai ales că surparea a ajuns până la fundaţia casei vecinilor. Sperăm ca alunecare de teren să nu se mai extindă”, spune vicerpimarul Ion Gigi Matei.

Râmnicenii care au drum pe strada respectivă sunt nevoiţi acum să facă slalom printre maşini.

(Adevarul.ro)

NR – Titlul ne apartine.

Leave a Response