|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Constantin Boromiz s-a întors la credință: Mânăstirea Boia, din comuna Câineni-Vâlcea, a fost târnosită 

boromiz manastire

Sute de credincioşi din toată ţara s-au adunat ieri în străvechea vale a pârâului Boia, pentru a participa la sfinţirea unei noi, frumoase şi impunătoare mănăstiri, din Eparhia Râmnicului.
În sâmbăta precedentă Duminicii a XXI-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de peste 20 de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Boia, din comuna Câineni, judeţul Vâlcea. Sărbătoarea a fost încununată de târnosirea bisericii mănăstirii, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. La eveniment a fost prezent şi Chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului.
Sărbătoarea a început în seara zilei de vineri, 4 octombrie, cu slujba de Priveghere, iar a doua zi, după primirea Moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa Olteană, a continuat cu Acatistul „Acoperământului Maicii Domnului”, slujba de Târnosire şi cu Sfânta Liturghie, în prezenţa monahilor, monahiilor şi a credincioşilor veniţi din eparhie şi din ţară.
Toţi credincioşii prezenţi la eveniment au avut bucuria sfântă de a se închina la racla cu Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul aduse în cursul dimineţii de la Mănăstirea Bistriţa şi aşezate la loc de cinste într-un baldachin în faţa bisericii mănăstirii.
Complexul monahal „Acoperământul Maicii Domnului” Boia din comuna Câineni, judeţul Vâlcea, a fost construit între anii 2005 şi 2013, în timpul arhipăstoriei Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului.
Terenul pentru ridicarea sfântului lacaş a fost donat de către familia Nicolae şi Elena Boromiz, împreună cu familia Georgel şi Lucreţia Ureche. Piatra de temelie a acestui sfânt aşezământ a fost aşezată în vara anului 2005, de către Preasfinţitul Părinte Gherasim, astăzi Arhiepiscopul Râmnicului.
Lucrările de construcţie şi de pictură s-au finalizat în anul 2013, prin osteneala monahiilor obştii de aici, în frunte cu Maicile Stareţe Ieroslavia Popescu în perioada 2005-2012 şi Arsenia Nistor, începând cu anul 2012, fiind ajutate de enoriaşii satului Grebleşti şi din împrejurimi, şi cu sprijinul financiar al Mănăstirilor Cozia, judeţul Vâlcea şi Petru Vodă, judeţul Neamţ, precum şi a familiei Boromiz, sub îndrumarea statornică a Preacuviosului Arhimandrit Vartolomeu Androni, Exarhul mănăstirilor din Eparhia Râmnicului.
Arhitectura respectă originea populară, iar pictura nouă în frescă a fost realizată între anii 2011–2013, de către Pictorul Pioară Oprea împreună cu fiul său Pioră Andrei din Focşani.
Arhidiacon Ioan Liviu Găman
NR – Titlul ne aparține

Leave a Response