Fostul şef al Securităţii, temutul Iulian Vlad, vine la… Biblioteca Judeţeană din Vâlcea 

Vineri, 11 octombrie, la orele 12, Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul, din Râmnicu Vâlcea va avea un oaspete neobişnuit, miraculosul supravieţuitor al loviturii de stat, din decembrie 1989, Sfinxul Securităţii de ieri – şi azi autocenzurat – generalul Iulian Vlad. El a fost invitat să deschidă o anumită Cutie a Pandorei. Ceea ce nu înseamnă că o va şi face… Publicistul Ion Măldărescu, redactorul-şef al publicaţiei electronice ART-EMIS, a semnalat o interesantă lansare de carte, scrisă de generalul de brigadă, în rezervă, Aurel Rogojan, un colaborator extrem de bine informat, al publicaţiei respective, expert în lupta continuă pe frontul invizibil, al serviciilor de intelligence. Generalul Rogojan a scris tomul intitulat „Fereastra serviciilor secrete”. Un titlu ambiţios pentru un demers care vizează CIA, FSB şi serviciile similare din Germania, Franţa şi Israel, ca să enumăr doar cele semnalate de organizatorii evenimentului de la Râmnicu Vâlcea. Un volum necesar, într-o societate românească marcată vizibil de diminuarea dramatică a numărului celor care au într-adevăr o cultură profesională, despre securitatea (inter)naţională, într-un mediu imprevizibil, chiar şi la graniţa de răsărit a comunităţii euroatlantice. Din acest punct de vedere, Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, din Serviciul Român de Informaţii, se dovedeşte mult mai eficientă decât structura similară a organismului militar autohton, care a uitat, de facto, de generalii armatei, cu roluri diferite, în schimbarea la faţă, a României, înaintea Crăciunului din decembrie 1989. 00089 Scriu aceste rânduri pentru că mi s-ar fi părut interesantă o carte menită a lumina pe cei lucizi, dar neîncrezători, asupra implicării unor servicii secrete străine, în lichidarea Republicii Socialiste, în condiţiile în care, atunci, zile bune, cel puţin conform mărturiilor oficiale, armata a preluat balanţa fragilă a apărării statalităţii naţionale, iar securitatea, bine informată şi abil condusă, a făcut un premeditat pas înapoi. Iulian Vlad, care are acum 82 de ani, a conclucrat iniţial cu generalul Vasile Milea, apoi cu generalul Ştefan Guşă, în clipele decisive ale prăbuşirii regimului totalitar. Vasile Milea oficial s-a sinucis, deşi nu puţine sunt vocile care susţin o altă versiune, fie şi pentru faptul că pe timpul transportării lui la spital a rugat brancardierii să se grăbească, un apel deloc specific unui om decis să îşi ia viaţa. Generalul Guşă a fost schimbat din funcţie şi a murit de cancer, asta după ce: „mai mulţi martori ai evenimentelor din decembrie ’89, printre care generalii Ion Hortopan şi Ştefan Guşă, au susţinut că l-au auzit limpede pe Iliescu când a sunat la Moscova. Guşă a rămas în istorie cu o intervenţie disperată în acele momente: „Nu, domnule Iliescu, nu! Dă-i în p… mea de ruşi!”. Iliescu a negat totul în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989. De ce este Guşă o persoană atât de importantă în acest context? „Pentru că, – afirma un colonel, Mocanu – după invazia din Cehoslovacia, s-a stabilit că intervenţia într-o ţară prietenă nu se poate face decât la cererea a trei persoane: preşedintele României (în cazul nostru era arestat), ministrul Apărării (care era mort din dimineaţa de 22 decembrie) şi şeful Marelui Stat Major, adică generalul Guşă. Militaru şi Iliescu nu aveau funcţii oficiale, deci numai Guşă putea. Plus că sovieticii nu mai voiau să apară în ochii lumii cu imaginea căpătată după invazia în Cehoslovacia. Iar Guşă s-a opus”. Guşă însuşi povestea în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989: „Domnule, au fost persoane care au vorbit prima dată cu Moscova, inclusiv Militaru «Alio, Maskva, ia bîl gheneral Militaru». Pe mine asta… m-a panicat, poate greşesc, dar atunci mi-a produs panică”.
Şi el a fost schimbat ulterior, din funcţia de şef al Statului Major al Comandamentului Trupelor de Grăniceri, deşi era cel mai cerebral dintre înstelaţii acestei arme de elită. Iar generalul Victor Atanasie Stănculescu – cel lăudat iniţial de Petre Roman şi de care se temea Ion Iliescu, că va da o lovitură de stat şi îl va înlocui, peste noapte, cu Majestatea Sa Regele Mihai I – zace şi azi în spatele gratiilor, deşi la Timişoara nu el a comandat acţiunea trupelor scoase în stradă. Cu alte cuvinte, generalii armatei au ajuns în cimitir şi după gratii, iar cei ai securităţii sunt bine mersi. Dacă generalul Constantin Olteanu, care încă mai trăieşte, ar fi invitat la evenimente similare, ar putea demonta teza pericolului…războiului civil, spre care, chipurile, se îndrepta România, în decembrie 1989. Transferul paşnic de putere, de la Iaşi, unde armata a rămas în cazărmi, ca urmare a sugestiei generalului, ce îi prevenise pe comandanţi, asupra… furtunii ce urma să vină, nu face decât să confirme că nefericitele momente, ale confruntării nefireşti, de la Sibiu, ţineau de dezinformarea bine ticluită, a unor structuri ce doreau să curgă cât mai mult sânge. În ultima zi a anului 1989, generalul Iulian Vlad a fost arestat şi condamnat la 25 ani de închisoare, ca urmare a acuzaţiilor vizând implicarea sa, în evenimentele de la Timişoara şi Bucureşti, înaintea detronării, de facto, a lui Ceauşescu. Nu a executat însă din sentinţă decât 4 ani, fiind eliberat pe baza unei hotărâri judecătoreşti. Dintr-un anumit punct de vedere, generalul Iulian Vlad are dreptate, ca om prevăzător, atunci când se fereşte, ca dracu de tămîie, să rostească adevăruri care ar mai elimina din miturile postdecembriste. Cei care au preluat atunci puterea nu numai că mai sunt în viaţă, dar au şi pârghii adecvate de reacţie publică, dacă imaginea lor sanctificată, din decembrie 1989, ar fi acum substanţial alterată de fapte ce vor fi cândva dezvăluite. Chiar şi fără aprobarea lor. Nu ar strica ca testamentul generalului Iulian Vlad să fie o confesiune video, vizionabilă după ce Sfinxul Securităţii va fi doar un nume în cartea de istorie. O confesiune în care, cu sobrietatea şi tactul care îl caracterizează, să spună lucrurilor pe nume. Inclusiv acela al trădătorilor de ţară, nu de regim, din decembrie 1989. Cei care şi azi sunt oameni deloc insignifianţi, în înalta societate.
Sursa: adevarul.ro