|marți, decembrie 3, 2024
  • Follow Us!

Agent de pază, trimis în judecată de procurori pentru… trafic de influență 

69d3904fcf869e37d8f941e1d12e4bf8

COMUNICAT

Prin rechizitoriul din data de 03.10.2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Z.D., agent de pază la o societate comercială din mun. Râmnicu Vâlcea, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi înşelăciune, fapte prev. şi ped. de art. 257 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. şi art. 215 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a C.pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.

În fapt, la data de 29.08.2013, P.G. din oraşul Băile Olăneşti, jud.Vâlcea, a formulat denunţ la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâlcea, prin care a sesizat faptul că, în cursul lunii iulie 2013, inculpatul Z.D. i-a pretins suma de 1.000 lei în schimbul promisiunii că, prin cunoştinţele pe care le are la Primăria mun. Râmnicu Vâlcea, îi poate obţine aprobarea repartizării unei locuinţe A.N.L. Denunţătorul i-a remis această sumă, însă inculpatul i-a solicitat să-i mai remită, în data de 30.08.2013, suma de 4.800 lei în acelaşi scop.
Denunţul a fost înaintat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, ofiţerii S.J.A. Vâlcea fiind delegaţi să desfăşoare activităţi procedurale în cauză.
Astfel, la data de 30.08.2013, lucrătorii S.J.A. Vâlcea, sub directa coordonare a procurorului de caz, l-au prins în flagrant pe Z.D., în timp ce primea de la denunţătorul P.G. suma solicitată.
În urma acţiunii de flagrant şi a probatoriului administrat în cauză, prin ordonanţa din data de 30.08.2013 procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Z.D. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 257 alin.1 C.pen., şi reţinerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore.
La data de 31.08.2013, urmare a propunerii formulate de parchet, Tribunalului Vâlcea a dispus arestarea preventivă a inculpatului Z.D. pentru 29 zile iar, cu ocazia soluţionării recursului declarat de inculpat, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul şi a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pentru 30 de zile.
Pe parcursul cercetărilor, S.A.M., din com. Mihăeşti, jud. Vâlcea, a formulat denunţ la S.J.A. Vâlcea prin care a sesizat faptul că în cursul lunii iunie 2013, urmare a solicitării inculpatului Z.D. i-a remis acestuia, în mai multe tranşe, suma de 190 lei cu promisiunea intervenirii la conducerea unei unităţi medicale din mun. Râmnicu Vâlcea pentru angajarea sa ca femeie de serviciu, suma de bani reprezentând contravaloarea documentelor pe care acesta urma să le obţină pentru constituirea dosarului de angajare, însă inculpatul nu şi-a respectat promisiunea.
Întrucât denunţul a fost înaintat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cele două dosare au fost conexate, inculpatul fiind trimis în judecată pentru ambele fapte.
Acţiunea de prindere în flagrant a fost realizată cu sprijinul tehnic al S.R.I. – Vâlcea.

BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Telverde anticorupţie 0800.806.806
www.mai-dga.ro

Leave a Response