SILVIU POPESCU: Ce trebuia să facem, George, să-i lăsăm să te alunge din oraş? Scrisoare deschisă jurnalistului şi intelectualului Gheorghe Smeoreanu 

De fapt, nu e o scrisoare deschisă, nu vrem să oboseşti citind. E doar o întrebare, pe care am pus-o în titlu. Nici nu aşteptăm răspuns, poate că suntem extrem de josnici şi nici nu-l merităm. Vrem doar să-ţi aducem aminte că presa înseamnă nebunia noastră şi, atât cât am putut, am apărat cu dinţii dreptul la opinie, libertatea de a spune, meseria de jurnalist, ca un pilon al democraţiei româneşti şi europene. E şi nebunia ta, de aceea te-am considerat întotdeauna o valoare a jurnalisticii româneşti. De aceea, ne-am certat cu multe persoane pentru tine. Tuturor le-am spus că, indiferent de punctele de vedere pe care le promovezi la tine în ziar sau în emisiunile tale, tu rămâi un intelectual român de mare valoare, cu o forţă de comunicare incredibilă, capabil să se reinventeze ori de câte ori inamicii cuvântului liber încearcă să te pună la colţ. Ai o forţă a exprimării în limba română care te situează printre primii ziarişti ai acestei ţări, iar dacă ne referim la Europa, ai acestei uniuni de ţări. Eşti şi ca om şi ca ziarist, printre cei mai abili mânuitori ai condeiului pe care i-am cunoscut. Eşti un intelectual rasat, citit cum alţii nu vor fi nici dacă ar trăi câteva zeci de vieţi. Ajunge cu laudele. Încercam să-ţi spun că da, cancerul nu e icter, aşa cum un pamflet nu este un buletin medical cu informaţie exactă. Nimănui nu-i place să vorbească despre boala lui, decât dacă este disperat şi vede monstruos cum alţii îşi bat joc de ceea ce ei simt că este printre cele mai valoroase idei pentru viaţa lui.
Când Ion Cîlea a încercat să bage pumnul în gura presei vâlcene, noi am văzut negru în faţa ochilor. Habar nu aveam de Şova, de zecile de miliarde primite de el şi poate şi de Ponta, nici prin cap nu ne trecea să-l apărăm pe Bălan. Nu ne interesa decât să ne opunem unei acţini de forţă făcute de un om al puterii actuale, împotriva unui confrate. Ne-am opus, aruncând în aer relaţia noastră cu preşedintele CJ şi cu PSD Vâlcea. Este absolut condamnabil modul în care acesta a interacţionat cu aproape toată presa vâlceană. Intolerabil. Inimaginabil.
Am vorbit. Am spus ceea ce aveam de spus. Ceea ce ne-a mai rămas de spus.
La momentul când tu treceai prin greutăţi imense la Vâlcea, ne-am asumat să spunem multe adevăruri care au durut al dracului de rău. Te-am apărat şi pe tine. Am făcut-o împotriva acestor oameni extrem de puternici, care au declanşat teroarea peste noi. Am fost executaţi, la ordin, de mai toţi executorii vâlceni. Am pierdut casa în care stăteam, ne-au fost blocate toate conturile personale şi ale firmelor, ne-au fost confiscate maşinile, mi-a fost blocat până şi salariul meu de profesor la Universitate. Ultimii trei ani din viaţa mea au fost un coşmar. Nu m-am plâns nimănui, poate doar unor indivizi pe care îi consideram apropiaţi, de încredere. Avem să constat că aceşti prieteni nu sunt altceva decât nişte neisprăviţi, nişte lepre de oameni, care nu numai că nu m-au ajutat cu nimic, dar mi-au mai şi dat în cap.
Totuşi, nu am murit şi nu am de gând să mor. Mă tratez şi ştiu că îmi va fi bine. Dar, pentru că nu mai am ce pierde, pentru că am pierdut aproape tot, mi-am rezervat plăcerea de a spune, de a protesta împotriva tuturor acelora care mi-au distrus viaţa şi mie şi ţie, care ne-au anulat visurile, care ne fură existenţa zi de zi, ceas de ceas, secundă cu secundă. Îmi asum, te informez ( cum zice domnul Cîlea ) că de va fi să mor, am să mor cu ei de gât. Sigur că nimeni nu îmi va face statuie, poate că tu vei face mişto, aşa cum te ştiu, dar mă voi distra teribil ştiind că se cacă pe ei de frică şi că nu mai ştiu cum să ardă documentele compromiţătoare. Crede-mă, nu ai vrea să fii în pielea lor, a acestor canalii care şi-au bătut joc de acest judeţ binecuvântat de Dumnezeu, care în timp ce noi visam libertatea şi încercam să o construim, ei puneau la cale şi realizau cea mai cruntă şi mai murdară ologarhie din câte a văzut pământul vâlcean vreodată!
Cam asta e situaţia.

Te îmbrăţişez cu drag,

Silviu Popescu, prietenul tău.

P. S. Înainte de a încheia, te rog să citeşti ceea ce ţi-au făcut unii ţie, la un moment dat şi care a fost reacţia mea, a ziarului Curierul de Râmnic cu privire la mizeriile spuse despre tine. La fel am simţit şi despre Tiberiu Pîrnău, un om ca şi tine, un ziarist şi editor ca şi tine, acuzat de un om al puterii de delict de opinie.

www.ramnic.ro

ASTA-I VIAŢA! Răzbunarea unui ziarist pe un om politic care s-a crezut Dumnezeu

19 May 2013 13:39 Autor Gheorghe Smeoreanu Categorie: Valcea

Adeseori, oamenii politici se cred Dumnezei în raport cu oamenii de rând şi cu presa. Dispreţul lor este, aproape întotdeauna, nemărginit, iar comportamentul lor sfidător.

Nu mi s-a întâmplat însă niciodată ceea ce mi s-a întâmplat cu acest Emilian Frâncu. Să vă povestesc.

În urmă cu doi ani, obişnuiam să scriu o serie de articole împotriva modului în care managerul general al Oltchim Constantin Roibu conduce combinatul şi, totodată, se implică în viaţa politică şi socială a zonei.

Nu eram plătit de nimeni, nu făceam jocurile nimănui, pur şi simplu îmi exprimam o opinie de ziarist. Puteam să am ori nu dreptate, viaţa putea ori nu să îmi confirme punctul de vedere.

Pe acea vreme, actualul primar suspendat şi încarcerat era senator al României, om cu multă influenţă în societate. Întâmplarea făcea ca senatorul să fie în cele mai bune relaţii cu managerul general, cel care îi sponsorizase cu sume mari televiziunea al cărui fondator era şi pe care o trecuse, în acte, pe numele altor persoane.

Acelaşi manager general îl ajutase pe senator în campaniile sale electorale.

Repet, poate aveam, ori poate nu aveam dreptate în criticile mele îndreptate asupra lui Constantin Roibu. şi nu are Constantin Roibu niciun amestec – sper – în ceea ce s-a întâmplat.

Şi s-a întâmplat ca senatorul să convoace o conferinţă de presă în care a cerut muncitorilor de la Oltchim SĂ MĂ ALUNGE CU PIETRE DIN ORAŞ pe motiv că le critic managerul.

Atunci, Frâncu s-a crezut Dumnezeu.

Am înghiţit atacul, fiindcă ştiam că nu mă apără nimeni. Un singur ziar a luat atitudine, dar una rezervată, fiindcă senatorul era senator.

-A instigat Inspectoratul de Stat în Construcţii să îi aplice unui coleg de breaslă o amendă de TREI MILIARDE DE LEI (VECHI) pentru nişte construcţii considerate ca fiind neautorizate.

-A avut nenumărate procese cu directorul principalului cotidian din judeţ.

-M-a reclamat la Parchet în două rânduri.

-M-a reclamat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Alături de mine, a fost reclamat şi un alt coleg.

-M-a reclamat de nenumărate ori la CNA, cerând sancţiuni adminsitrative şi financiare.

De ce făcea Emilian Frâncu toate astea ?

Fiindcă se credea Dumnezeu.

NU CER SĂ FIE ALUNGAT CU PIETRE DIN ORAŞ DE MUNCITORII CARE, AZI, MERG ÎN ŞOMAJ. ŞI SUNT 1000.

Îmi acord însă libertatea de a scrie despre el. ARTICOLE contra PIETRE.

CAZUL MIRCEA MARIAN, O COPILăRIE. Un senator a cerut alungarea cu pietre a unui ziarist

17 May 2013 12:40 Autor Gheorghe Smeoreanu Categorie: National
Libertatea de opinie nu trebuie să sufere de frica pumnilor.

Trebuie să remarc însă că solidaritatea de breaslă nu se manifestă întotdeauna la fel, mai ales când e vorba despre presa de provincie.

În urmă cu doi ani, senatorul (pe atunci) Emilian Frâncu a cerut, în cadrul unei conferinţe de presă, să fiu alungat cu pietre din oraşul Rm. Vâlcea din cauză că am criticat managementul de la Oltchim.

Noroc că reşedinţa mea permanentă nu e în Vâlcea, ci în Argeş.

Când am scris, la vremea respectivă, că ar fi posibil ca un nebun să ia în serios cererea senatorului de a fi lovit cu pietre, nimeni nu mi-a fost alături.

Am protestat la televizor, am protestat, în scris, la conducerea centrală a PNL, am trimis mailuri câtorva redacţii din presa centrală şi nu am obţinut nicio reacţie.

Iată deci că şi indignarea colegilor de breaslă e funcţie de audienţă.

Iar eu care credeam, ca fraierul, că libertatea presei e o valoare în sine şi trebuie apărată oricând şi oriunde…

• Dând dovadă de o coloană vertebrală care l-ar face să se fleşcăiască de invidie pe orice melc, senatorul Emilan Frâncu a făcut cea mai antidemocratică şi anti-liberală declaraţie a unui om politic român aflat în viaţă
• el a cerut ca ziaristul Gheorghe Smeoreanu să fie alungat din Râmnicu-Vâlcea, iar activiştii PDL să fie scuipaţi şi să se arunce cu pietre după ei
• care este vina acestor oameni? că nu fac parte din cea mai cumplită oligarhie care conduce în mod discreţionar şi totalitar judeţul Vâlcea?
• se crede Emilian Frâncu un Ahmadinejad al României şi cere lapidarea unor oameni pentru delict de opinie sau de necolaboraţionism?
• acest tip de terorism, de instigare la ură şi la violenţă este nedemn de demnitatea de senator al României
• cerem Partidului Naţional Liberal, preşedintelui Crin Antonescu şi comunităţii vâlcene să ia poziţie fermă faţă de acest tip de atitudine antidemocratică, străină spiritului european şi bunelor tradiţii româneşti

Curierul de Râmnic

21.09. 2010
___________________________

Emilian Frâncu, într-o conferinţă de presă a Partidului Naţional Liberal, susţinută vineri, 10 septembrie 2010 (afirmaţiile au fost publicate în aproape toate ziarele vâlcene):

„Nu vorbesc în calitate de susţinător al Combinatului chimic, de mai bine de 10 ani, sau de promotor al Legii Emilan Frâncu Oltchim, care a mai salvat această societate acum 2-3 ani, când, tot aşa, a dorit cineva, un acţionar minoritar, să-l cumpere pe nimic. Iar eu, prin acea lege, am făcut imposibilă acea acţiune demolatoare. Vorbesc în calitate de cetăţean al judeţului Vâlcea şi vă spun că oricine încearcă să submineze Oltchim-ul, indiferent de cine este condus acesta, atentează la siguranţa mea. De aceea, niciodată nu voi trece cu vederea astfel de demersuri, indiferent cine e în spatele acţiunilor îndreptate împotriva Oltchim-ului.

Acum, în spatele lor, orice om înţelege că se află un lider marcant al PD-L, care pe viaţă şi pe moarte, de câţiva ani, se luptă cu Oltchim-ul. Acuma, având şi un canal media la dispoziţie, invită tot felul de persoane care să lovească în Oltchim. Dar, atenţie! Nu e niciun fel de element negativ, acela de a invita oameni să injure Oltchim-ul. Aş fi de acord cu acest lucru…

Drama mea este că moderatorul, care ar trebui să fie o persoană cât de cât obiectivă, neutră, incită la violenţă, la ură, la tot felul de proferări de injurii la adresa conducerii Oltchimului şi a acestei instituţii. De ce? Cui îi foloseşte? Păi, iată de ce: domnii de la PD-L au venit de vreo zece ori prin campania electorală, inclusiv doamna Udrea, Boc, Videanu, Băsescu.

Domnii parlamentari de la PD-L s-au bătut cu pumnii în piept atunci spunând: uite ce facem noi pentru Oltchim! şi, dragii mei, nu s-a făcut nimic, nici măcar garantarea unui împrumut. A trebuit ca directorul Constantin Roibu să meargă şi să încerce cu forţe proprii… şi a şi reuşit… să cumpere Arpechim-ul. Acum, aţi văzut! Pe ordinea de zi a Adunării Generale – că se propusese de către minoritari ca Oltchim să fie preluat de o structură străină – apare ideea unor noi împrumuturi, pentru demararea la capacitate a activităţii propriu-zise, având în vedere că produsele Oltchim-ului sunt extrem de căutate pe piaţă şi ar fi păcat ca ele să nu poată fi produse şi exportate. Aici, garantarea este cu activele Combinatului.

Deci, unde e Guvernul României? Unde mai e Boc acuma? Unde sunt parlamentarii vâlceni care ar fi trebuit să facă lobby? Oltchim-ul a fost lăsat singur în bătălia cu PCC, care numai binele nostru nu-l doreşte. Această bătălie care se dă pentru imaginea Oltchim-ului are un scop foarte simplu: ştiţi foarte bine că băncile nu acordă împrumuturi decât dacă au încredere în viitorul entităţii solicitante. Ori, tu, venind cu tot felul de comunicate d-ăstea paranoice, catastrofice, despre Oltchim se încearcă practic falimentarea Oltchim-ului. Adică Roibu, pe lângă faptul că nu primeşte bani de la Guvern, un lider marcant al PD-L, cu toată şleahta de pedişti după el, face tot ce se poate, atenţie!, ca Oltchim să nu primească împrumuturi.

Păi, eu îi rog pe cei care lucrează la Oltchim să se gândească bine… pe muncitorul acela simplu, care trudeşte şi îşi pune pe tavă şi sufletul pentru ca acest combinat să meargă, plus alte zeci, sute de firme pe lângă el, să se gândească de acum de două-trei ori înainte de a vota. şi când îi mai prinde p-acolo, pe platformă, pe domnii de la PD-L – care se tot laudă că ajută Oltchim, când de fapt ei pun piedici –

Să arunce cu pietre după ei! Asta ar fi singura soluţie ca să-i scuipe! Astfel de nemernici să fie alungaţi şi să nu le mai dăm credit. Când vor vedea mincinoşii că, până la urmă, minciuna are picioare scurte, se vor lăsa de meserie. şi vă mai spun ceva: în acest război, presa vâlceană, cea adevărată, ca şi Emilian Frâncu, trebuie să fie lângă Constantin Roibu, lângă Oltchim. Oltchim trebuie să funcţioneze aşa cum trebuie şi ştiu că mai e doar foarte puţin până atunci.

Haideţi să-l ajutăm, să ne unim cu toţii şi să dăm o palmă acelui individ care spune despre Râmnic că e cimitirul plin de strigoi şi de ciocli, domnul Smeoreanu, care doreşte să facă o carte pe această temă! ştiţi bine că, acum vreo doi ani, făcea emisiuni pe la Etalon, în care demola toată cultura vâlceană…

Astfel de oameni n-au ce să caute în Râmnicu Vâlcea! şi presa adevărată nu trebuie să-i lase în pace, ca să-şi facă ei mendrele, să-l şantajeze pe unul şi pe altul, ci trebuie să ia atitudine. Dragii mei, sunt momente în viaţă când rolul presei este esenţial, dar este unul de construcţie.”