Șpârle și șopârle, 21.10.2013
• Dintr-un ziar central aflăm că Nicolae Pleşiţă, fostul şef a DIE pe vremea lui Ceauşescu, a avut „rădăcini profesionale” în zona Vâlcii. Astfel, în 1948, după ce s-a înscris în partid, Pleşiţă a fost trimis prin toată țara pentru recrutarea de personal în vederea înființării Securității. Din 1951 a fost avansat în grad și a îndeplinit funcții de conducere în cadrul organelor de Securitate: șef secție și șef serviciu la Regionala de Securitate Vâlcea (1951-1952). Pe 5 mai 1952, organizația de bază Partid a Securității Regiunea Vâlcea s-a întrunit să dezbată cazul lui Pleșiță. S-a întocmit un referat și securistul și-a făcut autocritica.
• Pentru că tot este într-un „concediu prelungit”, fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, s-a reorientat spre diverse afaceri sau alte îndeletniciri. După ce şi-a „recuperat” firma Continente SRL (pe care spunea că o vânduse în timpul mandatului de primar), Mircia Gutău a trecut la… cumpărarea de terenuri în zona Morilor din Râmnnicu Vâlcea. Se aude că pe aceste pământuri, fostul primar al Râmnicului va construi la adresa din strada Morilor nr. 32 mai multe terenuri de sport pentru întreţinere fizică. Poate că „amicul” Romeo Rădulescu va trece cândva pe la un astfel de teren de sport să încingă un meci de judo cu Mircia Gutău….
• Senatorul liberal Adrănel Cotescu are mare „încredere” în lupii tineri din PNL Vâlcea – gen Cristi Iliescu şi Bogdan Pruteanu – pentru că recent a spus-o public că aceştia au şanse mari de a ocupa un post în Guvernul României, însă abia prin… anul 2033, după ce se vor maturiza politic şi vor mai învăţa prin şcoli…
• În numai două zile, primarul penal al Râmnicului, Emilian Frâncu, a efectuat plăţi din bugetul local de peste 31 milioane lei vechi către amicul său de la firma Uncle Sam SRL, Nicolae Sfrânciog, potrivit borderoului de plăţi zilnice. Sfrânciog este de mai mult timp un bun prieten al edilului şef al Râmnicului şi, de aceea, nu este de mirare că Frâncu îi plăteşte rapid facturile emise de firma Uncle Sam pentru diverse „prestări de servicii”.
• Omul care l-a schimbat pe Daniel Băviță din funcția de director general de la Hidroelectrica Râmnicu este iubitul celei mai tinere domnișoare din Parlamentul României, băiatul cu mustață, cercetat de DNA în mai multe dosare. Băiatul deștept „din provincie“ ajuns mare mahăr în politica dâmbovițeană s-a ales de data aceasta cu încă un dosar la DNA.
• Agenția Națională de Integritate l-a băgat din nou sub lupă pe președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea, pe motiv de incompatibilitate. „Prietenii“ domnului președinte au trimis o depeșă la ANI în legătură cu starea de incompatibilitate între două funcții ale președintelui PSD Vâlcea: cea de șef la CJ și cea de președinte la Crucea Roșie Vâlcea…
• Cristian Iliescu, așa-zisul consilier al directorului de la Termoficare – CET Govora, semnează în fiecare dimineață condica de prezență la… restaurantul Gallo Nero, alături de alt frecător de mentă – Lucian Tănăsescu. Acești ipochimeni, și alții ca ei, îi creează mari prejudicii de imagine președintelui PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican!