|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Deputatul Buican a început bătălia cu baronul PSD Liviu Dragnea 

buican ceainarie

Recent, vicepreşedintele PNL Cristian Buican a declarat, la o dezbatere pe tema proiectelor europene, că sunt probleme în interiorul coaliţiei de guvernare. Acesta a spus că, de multe ori, un demers făcut de un deputat liberal la un ministru PSD nu duce la rezultatul urmărit și că și reciproca este valabilă. „Eu am făcut demersuri la Ministerul Dezvoltării încă de anul trecut pentru aprobarea unui proiect în Călimăneşti. S-au schimbat miniştrii, s-au mai schimbat şi nişte angajaţi pe acolo, iar lucrurile sunt în continuare încurcate. O să fac în continuare demersuri, dar am nevoie de sprijinul domnului preşedinte Ion Cîlea (preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD Vâlcea), pentru că ministru al Dezvoltării este domnul Liviu Dragnea, un ministru cu care eu nu sunt în cele mai bune relaţii. Sunt probleme în interiorul coaliţiei şi asta face ca un demers făcut de un deputat liberal la un ministru de la PSD să nu ducă la rezultatul scontat. Şi invers este valabil, un demers făcut de către un parlamentar PSD la un ministru liberal nu înseamnă neapărat că problema este rezolvată”, a spus deputatul PNL. Acesta a mai menţionat şi alte proiecte din Colegiul Vâlcea Nord care zac „în sertarele unor ministere”. „Din anul 2007 avem aici un liceu pur şi simplu dărâmat, care nu se mai poate construi. Am făcut nenumărate demersuri la Ministerul Educaţiei, din anul 2009 încoace. Au fost paşi timizi făcuţi pentru reconstrucţia liceului. Anul acesta banii nu mai sunt la Ministerul Educaţiei. S-au trecut tot la Ministerul Dezvoltării. Ne lovim din nou de domnul Dragnea”, a mai spus deputatul de carton Buican.

Leave a Response