Rând pe rând, activele fostei Alutus SA reintră în circuitul comercial
Foştii acţionari minoritari ai SC Alutus SA, precum şi responsabilii cu încasările la bugetul statului sunt tot mai aproape de a recupera consistent din pretenţiile faţă de fosta societate comercială Alutus SA. Rând pe rând, obiectivele din patrimoniul acesteia, transferate ulterior, prin numeroase “inginerii” financiare, către alte societăţi controlate de Nicolae Minea (aflat în prezent în arest, la Colibaşi, în urma unei condamnări de 8 ani pentru evaziune) şi apropiaţii săi se întorc în circuitul comercial normal.
Vineri, 18 octombrie, judecători de la Secţia Civilă a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea au admis cererea de anulare a actelor de revendicare imobiliară, radiere şi notare de menţiuni în cartea funciară formulată SC BATROSCOM SA (Fostă SC Alutus SA) prin lichidator judiciar cabinet individual de insolvenţă Ştefan Bordea. Cu alte cuvinte, cel puţin două din obiectivele aparţinând fostului Oficiu Județean de Turism (OJT) denumirea de dinainte de 1990 a SC Alutus SA, Ostroveni 2 (dosar 13133/288/2012, este vorba despre peninsula din prelungirea Ştrandului din Râmnicu) şi Popasul Comanca (dosar r. 11043/90/2012, la ICCJ) pot reveni, în curând, în patrimoniul societăţii iniţiale şi face obiectul unei noi acţiuni de privatizare.
Sunt anulate, unul după altul şi contractele de schimb!
Soluţia, pe scurt, dată de instanţă, sună astfel: “Respinge excepţiile netimbrării, necitării legale , autorităţii de lucru judecat şi lipsei de interes invocată de pârâtă (SC Gemeni Serv SA, prin administrator judiciar Siomax Sprl şi SC Ralucom SA prin administrator juridiciar Insol Industri Ipurl, ambele în insolvenţă – n.n.). Respinge cererea de suspendare formulată de pârâtă. Admite acţiunea. Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 25.04.2002,încheiat între SC ALUTUS SA şi SC ZACEXIM SA, precum şi actul subsecvent, respectiv contractul de schimb încheiat la data de 30.06.2004 constatat prin Sentinţa civilă nr.891/15.10.2004 pronunţată de Judecătoria Brezoi. Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat între SC ALUTUS SA şi SC ZACEXIM SA autentificat sub nr. 2295/23.07.2002 precum şi a celor două acte subsecvente , respectiv contractul de schimb încheiat între SC ZACEXIM SA şi SC GEMENI SERV SA la data de 30.06.2004 constatat prin Sentinţa civilă nr. 891/15.10.2004 pronunţată de Judecătoria Brezoi şi contract de schimb încheiat la data de 06.03.2006 între SC GEMENI SERV SA şi SC RALUCOM SA , constatat prin Sentinţa civilă nr.316/10.05.2006, pronunţată de Judecătoria Brezoi. Obligă pe pârâta SC. RALUCOM SA să restituie imobilele care au făcut obiectul actelor atacate , respectiv construcţiile cu nr. cadastral 3683, denumit Popas Turistic Insula Pescarilor , împreună cu terenul aferent în suprafaţă de 15.618,17 m.p. cu numărul cadastral 4311, situate în Rm. Vâlcea şi înscrise în CF 8979 a localităţii Rm. Vâlcea . Dispune radierea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea SC ZACEXIM SA de sub nr. 5819/20.05.2002 şi de sub nr. 8749/25.07.2002 din partea a II-a a Cărţii funciare nr. 8979 precum şi a înscrierii de sub nr. 14767/16.04.2008 din partea a III-a Cărţii funciare nr. 8979. Obligă pe pârâte în solidar la plata sumei de 3720 lei cheltuieli de judecată către reclamantă”. Administratorii judiciarii ai societăţilor deţinute de apropiaţii lui Nicolae Minea au drept de recurs.
Procesele sunt aproape de final
Concomitent, tot la Judecătoria Râmnicu Vâlcea au fost atacate, de către Primăria Ocnele mari, actele de proprietate deţinute de aceleaşi societăţi din circuitul celor controlate de apropiaţii lui Nicolae Minea. De asemenea, administraţia din orăşelul vecin Râmnicului a solicitat şi înscrierea la masa credală cu sumele datorate de societăţile amintite pentru amenzi, taxe şi impozite restante. Concret, în momentul de faţă există urmatoarele dosare care privesc patrimoniul fostei SC Alutus SA, înstrăinat sub “coordonarea” lui Nicolae Minea către SC Batroscom SA:
• La Tribunalul Vâlcea, nr. 13130/288/2012, care are ca obiect anularea titlurilor de proprietate asupra ştrandurilor din Ocnele Mari.
• ÎCCJ – judecare conflict negativ de competenţă) urmatoarele:
– 13132/288/2012 – pentru Ostroveni 3 (“Insula Pescarilor”);
– 9717/90/2012 – Vila 1 şi cantina din Ocnele Mari;
– 10367/90/2012 – Ostroveni 1, insula mare;
9716/90/2012 – Obârşia Lotrului;
10872/90/2012 – Capela;
13131/288/2012 ştrand Ocnele Mari;
Recuperarea şi valorificarea patrimoniului, începută din 2011
În luna mai a anului 2011, Hotelul Alutus (“perla coroanei” în circuitul OJT Vâlcea) din Centrul municipiului Râmnicu Vâlcea a fost achiziţionat, în urma unei licitaţii publice, de către Uzina Mecanică Râmnicu Vâlcea S.A. la preţul de 2,5 milioane de euro. Tranzacţia s-a efectuat în urma celei de-a 21-a licitaţii publice organizate de la lichidatorul judiciar Cascont Ipurl din Focşani (reprezentată de acelaşi Ştefan Bordea), bunul fiind scos la vânzare efectiv încă din anul 2009, în contul datoriilor acumulate de Alutus SA (ale cărei active au fost transferate parţial, ulterior, la Batroscom, iar mai departe, altor societăţi din circuitul celor “girate” de apropiaţii lui Nicolae Minea) şi contabilizate de DGFP Vâlcea pentru perioada 2003 – 009. Lichidatorul a început vânzarea activelor societăţii Batroscom, intrată şi ea în faliment. Preluarea Hotelului Alutus de către Uzina Mecanică s-a făcut în prezenţa jandarmilor, a căror intervenţie a fost solicitată pentru punerea în executare a ordinului judecătoresc de evacuare.
Nicu TRANDAFIR