Ion Cîlea poate fi un TATĂ bun pentru mii de ORFANI
Presa din Vâlcea a semnalat în repetate rânduri că în acest judeţ este mai uşor să fie angajat cineva la instituții ale statului decât să ajungă asistent maternal. Un cerc închis te împiedică să ai grijă de un copil abandonat, pe un salariu de mizerie, datorită faptului că nu ai curs de calificare. Iar cursuri de calificare în acest domeniu nu s-au ţinut niciodată în judeţ şi în alte judeţe ele se ţin rar atunci când se strâng câteva pile care chiar trebuie rezolvate. Acesta este unul din motivele care au dus la situaţia actuală disperată din DGASPC. Au fost externalizaţi recent o mulţime de tineri din centrele de plasament. Poate cei care i-au dat afară pe aceşti tineri au legea de partea lor ( în majoritatea cazurilor). În prag de iarnă însă oameni care nu au familie, care nu au loc de muncă stabil şi care au fost obişnuiţi ani de zile să aibă hrană , apă, căldură şi lumină gratis se trezesc acum pe străzi. Unii din ei vor deveni infractori şi alţii cerşetori. Luni în faţa consiliului judeţean Vâlcea mai mulţi asistenţi maternali protestau indignaţi că li s-a tăiat suma de puţin peste o sută de lei alocaţi pentru hrana copiilor pe care îi au în îngrijire. Iar conducerea DGASPC anunţă că are neaparată nevoie de 55 miliarde de lei pentru a acoperii datoriile plus cheltuielile până la finalul anului. Preşedintele Ion Cîlea dă din umeri. Consiliul Judeţean nu are bani. Toţi primarii cer bani. Toată lumea aşteaptă rectificare bugetară. Dar sacul e gol. În privinţa celor 55 de miliarde de lei trebuie urmărit cu atenţie faptul că,, 45 miliarde lei vechi, reprezintă cheltuieli cu bunuri şi servicii,,. Aceste bunuri şi servicii ar fi costat mult mai puţin dacă s-ar fi încercat şcolirea a cât mai mulţi asistenţi maternali şi scoaterea tuturor copiilor şi tinerilor din leagăne şi centrele de plasament şi relocarea lor către creşterea de către asistenţi maternali. Un asistent maternal primeşte un salariu minim pe economie. Dar cu siguranţă are grijă mai multă decât un funcţionar de un copil. Copii crescuţii de asistenţi frecventează cursurile şcolare şi au mai multe şanse de a urma o formă de învăţământ superior, de a-şi găsi un loc d e muncă şi de a-şi întemeia ulterior o familie. Pentru stat cheltuielile sunt mult mai mici. În timp ar fi dispărut şi multe clădiri în care funcţionează centre d e plasament şi a căror întreţinere costă mult. Timpul nu este încă pierdut domnule Ion Cîlea. Daţi dispoziţii să fie organizate cursuri şi să fie angajaţi asistenţi maternali pentru a scoate toţii copii din centrele de plasament. Veţi vedea că vor scădea cheltuielile cu bunuri şi servicii. Ştim că pentru cei care s-au obişnuit să facă bani buni din achiziţiile acestor bunuri şi servicii va fi o lovitură. Dar pentru stat şi pentru copii va fi mai bine.