Judecătoria Râmnicu Vâlcea este a doua instanţă din ţară în ceea ce privește… operativitatea
„Statistica a fost realizată pentru primele 6 luni din 2013, conform raportului publicat de Consiliul Superior al Magistraturii, prilej cu care ţin să-mi felicit toţi colegii”, a anunţat, cu satisfacţie, preşedintele instanţei vâlcene, judecătorul Bogdan Mateescu. Procentul de dosare soluţionate la nivelul judecătoriei râmnicene este de 80.38%, adică 8.250 din 10.264, totalul dosarelor intrate în prima jumătate a anului. “Colegii mei au venit la serviciu pentru procedura regularizarii chiar şi în vacanţa judecatorească, atunci când la alte instanţe concediul a fost concediu. Avem stoc în scădere, nu ne umflăm cu dosare fictive şi nu abuzăm de disjungeri. În plus, raportul nu e făcut de noi, ci de statistica CSM-ului. În plus, dosarele mai vechi de un an sunt în scădere. Am avut noroc că au mai intrat experţi topografi pe listă, lipsa expertizelor fiind principala cauză de trenare. Am facut şi adrese la poştaşi şi primării, împreuna cu preşedintele Tribunalului, în sensul că am explicat cam ca la clasa I-a cum se face procedura de citare pe Noul Cod de Procedura Civilă. Am hotărât să cenzuram cereri de amânare nejustificată, tocmai pentru a pondera aplombul prelungirilor determinate mai ales de … avocaţi”, a precizat judecătorul Bogdan Mateescu pe contul public de Facebook. Declaraţiile şefului instanţei râmnicene sunt susţinute de statistica publicată de Consiliul Superior al Magistraturii la adresa online: http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/09_10_2013__61679_ro.pdf.
Adrian Pană