În Liga a 5-a, în două din cele patru serii, AS Bărbăteşti şi AS Chimia au trecut pe primele locuri
Campionatul Ligii a 5-a şi-a derulat deja partidele primei părţi a campionatului, în toate cele patru serii. Duminica trecută s-au jucat deja partidele primei runde a returului. Odată cu disputarea acestor partide, s-au schimbat şi câteva lucruri, atât în zona de sus a clasamentelor, cât şi în partea lor inferioară.
Scor de tenis la Bărbăteşti
În Seria 1, AS Bărbăteşti a trecut pe primul loc, în urma victoriei la scor de set de tenis (6-4), acasă, cu Rapid Stoeneşti. Liderul de până atunci, Minerul Costeşti a făcut doar un egal, 1-1, tot acasă, cu Păstorul Vaideeni şi a căzut pe locul 2. Cu toate astea, delegatul grupării din Bărbăteşti, Ion Deaconu spune că echipa pe care o reprezintă nu se gândeşte încă la promovare Podiumul seriei este completat de Păstorul Vaideeni, echipă aflată la 4 puncte în spatele trupei lui Toma Peştereanu.
Cerna Copăceni ţine aproape de lider
În Seria a 2-a continuă să conducă echipa lui Relu Nica, ALX Port Vale Mateeşti, urmată, la două puncte distanţă, de Cerna Copăceni, locul trei fiind ocupat de Ştiinţa Grădiştea. Trupa din Mateeşti a făcut şi ea scor de tenis, 6-2, la Oteşani, cu AS, în timp ce fosta divizionară D, Ştiinţa Grădiştea, a învins acasă, 2-0, nou-înfiinţata Cavalerul Trac Cernişoara.
Chimiştii lui Marian Joiţa, din nou lideri
Seria a 3-a are, cel puţin pentru o săptămână, un nou lider: echipa managerului Marian Joiţa (foto), retras o perioadă din activitatea de jucător, AS Chimia 2012 Rm. Vâlcea. Chimiştii au profitat de egalul, 2-2, la Ocnele Mari, cu Nova Turist, au câştigat, 2-0, la Lespezi, cu Oltul Dăeşti, şi au preluat fotoliul de lider, cu 25 de puncte. Pietrărenii coboară pe locul 2, podiumul seriei fiind completat de AS Mihăeşti (Victorie în deplasare cu Căpşunarii Buneşti).
Victoria Fumureni, la a treia victorie consecutivă
Cea mai echilibrată serie a Ligii a 5-a rămâne seria a 4-a. Acolo unde gruparea viceprimarului de la Laloşu, „Măru”, Unirea, continuă să fie prima. Trei puncte sunt între Unirea şi locul 2, ocupat de Olteţul Zătreni, pe locul 3 o găsim pe Alma Lex Drăgăşani. Aici a fost o surpriză în runda trecută, echipa lui Florin Dinucu, Victoria Fumureni, a câştigat la Voiceşti, 1-0, şi a ajuns la trei victorii consecutive. Duminică va fi un alt derbi al seriei, la Drăgăşani, jandarmii de la Alma Lex vor întâlnii Unirea Laloşu.