Vino, marţi!…
De când fabrica a fost închisă de către partid, (pentru că, să fim serioşi, de când se ştie, această sintagmă denumeşte o gaşcă de profitori şi iubitori de arginţi, ţiitori cu dinţii de putere, călăreţi pe situaţie, cum s-ar spune) Gică Ţuiculiţă îşi căută de lucru. Nimic de zis, are el un ajutor dat de partid, dar cum ăsta pare a fi restul de la mesele lor copioase, ale „partizanilor”, săracul Gică, amăgit, în prima fază, cu vreo două-trei salarii avans, pe degeaba, adică fiind plătită nemunca, un fel de mită de stat, oficială, amărât ajunse în a doua fază…
În a treia, disperat, începu să-şi caute de lucru. Şi apelă întâi la prieteni.
– Jeane, vreau să muncesc!
– Foarte bine!
– Dar, unde?
– Unde-o fi norocu-n floare! (Uite, c-am ajuns să implicăm şi folclorul în viaţă!)
– Ghiţă, nu ştii pe cineva?
– Ba, da!
– Unde?
– Vezi, la Neamiloiu!
– Chiar, că e patron, eu cu magazia am cochetat…
– Şi are magazii destule, Gică!
În a patra fază, Gică Ţuiculiţă, bărbierit proaspăt, pus la ţol festiv şi cu geanta-i diplomat ştearsă de praf chiar în dimineaţa aceea, deschise uşile domnului Neamiloiu.
– Să trăiţi, domnule Neamiloiu!
– Bună, mă Gică!
– Ştiţi, eu am mai lucrat la magazie… N-aveţi şi pentru mine un loc de muncă?
– Ba, da, mă Gică!
– Ce bine, domnule Neamiloiu!
– Vino. Tu, marţi dimineaţa! Până atunci văd eu ce fac! E bine?
– Cum să nu? Mulţumesc! Să trăiţi! Marţi dimineaţa, Gică Ţuiculiţă se înfiinţă ca şi data trecută, la prima oră…
– Să trăiţi, domnule Neamiloiu!
– A, ai venit?
– Da!
– Vino vineri, că n-am ţinut adunarea!
– Păi, o fac eu adunarea, că mă pricep, domnule director, doar sunt socotitor…
– He-he-he! râse Neamiloiu. Se vede că eşti şi umorist. Ce bine, Gică! Vineri, da?
– Da, să trăiţi!…
Joi, la indicaţiile lui Jean Traducătoru, Gică Ţuicuială s-a prezentat la Nepotu Laur, un alt patron cu firme, mă nene, nu jucărie!…
– Să trăiţi, domnule Nepotu! Sunt Gică, ştiţi dumneavoastră, că a dat telefon domnu Traducătoru… în legătură cu postul…
– Aha! Dar care post?
– Ţin şi pe-ăl mare, dacă vreţi!
– Mă, tu ai chef de glume? Se vede, că eşti umorist… Uite, care e povestea. Eu am nevoie, dar taman la Sibiu! La o sută de kilometri de casă. Îţi convine, bine! Nu, mie să-mi spui! Frane!
Şi, Gică Ţuiculiţă plecă amărât. Cu coada între picioare. Păi, cum să-şi lase el familia?
Dar veni vineri şi-şi făcu iar simţită prezenţa.
– Să trăiţi!
– Ce bine, c-ai venit!
– Da? surâse însorit Gică Ţuiculiţă.
– N-ai făcut cerere, mă Gică! Ia, fă-o şi vii marţi!
– Da? Marţi?…Şi au trecut atâtea marţi şi vineri, că, săracu Gică, de un an, aproape, a rămas în faza de căutare… A, dar iată-l pe domnul Neamiloiu.
– Să trăiţi!
– Vino, vineri, Gică! Sigur!
George Achim
Blestemul sacului străvechi
Am fost şi încă sunt
Util pentru acei
Ce pe acest pământ
Muncesc ca nişte lei
Pentru căminul lor
Ori pentru marea piaţă…
Le sunt de ajutor
Le îndulcesc în viaţă
Puţinul timp pe care
Nu mai ştii acum
Cum să-l faci mai mare,
Cum să sporeşti la drum…
Sunt sacul, oameni buni,
Tot de voi creat
Printre multele minuni
Care v-au încoronat.
Şi-s din cânepă făcut
Textila care azi
Zic unii, că necaz,
Vă aduce mult…
Dar minciună mare este
Transformată în poveste
De cretinii lor, mă rog,
Ce-o cred şi astăzi drag…
Şi-aşa a dispărut
Meliţa din sate
Iazul de zăcut
Furca de tors cu toate
Ale ei: fusul şi fuiorul,
Vatra şi războiul
De ţesut, desigur
Prin care şi eu
Sacul şi cerga –greu
Greu mai apărem şi sigur
Nu mai pot răzbate.
Am înlocuitori, dar
Iuta şi plasticul, clar
Nu au perenitate!
Ce păcat că-ncet-încet
Sacul va fi-n curând
Doar amintire, cred,
Doar o pată-n gând.
Blestemaţi să fie cei
Ce cu tehnica lor
Nu mi-au dat un viitor
Şi anii mi-s tot mai grei!
G.Alunelă