DEZVALUIRI INCENDIARE! Administratorul judiciar de la Oltchim, Gheorge Piperea: Spre deosebire de mult – prea – mulţii vinovaţi de insolvenţa Oltchim, care au dulapul plin, eu nu am nici un schelet în dulap! 

Către Sindicatul Liber Oltchim, în atenţia tuturor salariaţilor Oltchim, indiferent de culoarea sindicală.

Doamnelor, domnilor, persoane din conducerea organizaţiei dvs., cu sau fără acordul dvs., mă acuză din ce în ce mai des în presa locală din Vâlcea, Argeş şi Dolj, precum şi unele cotidiane naţionale: – că aş pune la punct falimentarea Oltchim, în executarea unui mandat politic; – că aş pregăti terenul pentru a oferi Oltchim unor anumiţi investitori, cum ar fi acţionarul minoritar al societăţii Oltchim, respectiv PCC; – că am încercat să vând secţia Ramplast, ceea ce ar dovedi că vreau sa vând pe bucăţi, „la fier vechi”, Oltchim.

Aceleaşi persoane, cu sau fără acordul dvs., declara public că „nu exclud posibilitatea” de a face acţiuni penale contra mea, deşi exclud, totuşi, posibilitatea de face plângeri şi acţiuni penale contra fostului management la societăţii, cel care a determinat situaţia dezastruoasă în care v-aţi aflat până la intrarea în insolenţă a Oltchim. Spre stupefacţia mea, la Rm. Vâlcea se pare ca s-a creat o modă din a arunca vina tuturor relelor, inventate sau reale, de la Oltchim şi din judeţul Vâlcea, pe mine. Asta în condiţiile în care eu am gestionat Oltchim, asigurându-i supravieţuirea, timp de 9 luni, în timp ce fostul management al Oltchim, conducătorii organizaţiei dvs. sindicale şi politicienii locali au fost acolo, lângă dvs., sau împotriva dvs., timp de 22 de ani, de când Oltchim a devenit societate comerciala si a fost adusa, până la urma, în stare de insolvenţă. Observ că organizaţia dvs., voit sau nevoit, preia mesajul acestei foste conduceri a Oltchim, mesaj al cărui purtător este dl. Diculoiu, şi care vrea să vă facă să credeţi că dacă va fi faliment la Oltchim, atunci acesta va fi fost cauzat de administratorii judiciari şi, mai precis, de mine personal, şi nu de cei 22 de ani în care Oltchim a fost condus cu atât de mult succes de foştii manageri.

Dacă este aşa, atunci este grav că vă lăsaţi purtaţi de acest mesaj greşit şi ilegal, iar eu nu pot accepta, la nivel personal şi profesional, să fiu criticatul, înjuratul şi ameninţatul de serviciu, mai ales că nu pot fi sub nici o formă suspectul de serviciu. Suspecţii trebuie căutaţi de autorităţi. Ei sunt indicaţi în raportul asupra cauzelor insolvenţei, depusă de consorţiul de administratori judiciari în urmî cu 7 luni de zile. Nici în intenţia mea, nici în intenţia creditorilor care m-au mandatat să gestionez din poziţia de administrator judiciar insolvenţa Oltchim nu exista „soluţia” falimentului Oltchim. Aşa cum în mod public şi în nenumărate rânduri am declarat, nu voi gestiona un faliment la Oltchim. În ziua următoare constatării că falimentul la Oltchim devine inevitabil, voi renunţa la calitatea de administrator judiciar în acest dosar. Până atunci, însă, voi continua eforturile — pe care conducerea sindicatului dvs. se preface că nu le vede — pentru salvarea Oltchim şi, implicit, a locurilor de muncă ale celor 2.300 de persoane care încă lucrează la Oltchim, precum şi a miilor de locuri de muncă generate, în industria orizontală, de supravieţuirea Oltchim.

Pentru evitarea oricărei alte interpretări, veri şti că nici din punct de vedere juridic, nici din punct de vedere economic, nu se pune problema unui faliment al Oltchim. În primul rând, procedura insolvenţei, fiind o procedură judiciară şi aflată sub controlul de oportunitate al creditorilor, nu a parcurs încă paşii procedurali necesari pentru a se ajunge la momentul în care se va putea hotărî soarta Oltchim, adică reorganizare judiciară sau faliment. Suntem încă în perioada de observaţie, aşa cum legea denumeşte intervalul de timp dintre deschidere procedurii şi trecerea la reorganizare sau la faliment. Ne dorim ca acest moment în care să se decidă soarta Oltchim să fie la jumătatea lunii februarie 2014.

Cronologic şi procedural, este posibil ca, până la acel moment, să putem constitui Oltchim SPV, să putem selecta, împreună cu creditorii, unul sau mai mulţi potenţiali investitori care să preia Oltchim SPV, în condiţiile planului de reorganizare pe care îl vom propune noi în termenul legal de 30 de zile de la afişarea tabelului definitiv al creanţelor, să afişăm acest tabel, să avem necesarele şedinţe ale comitetului şi adunaţii creditorilor care să aprobe toţi paşii procedurali necesari şi, în final, să avem un vot al adunării creditorilor asupra planului de reorganizare şi o hotărâre a judecătorului sindic de conformare a planului.

În al doilea rând, din punct de vedere economic, Oltchim este stabilizat, cu mari eforturi, inclusiv din partea salariaţilor, pentru a-i asigura supravieţuirea până la momentul preluării Oltchim SPV de către investitorul strategic. Aprovizionarea cu propilenă, spre exemplu, este asigurată la un nivel minim de 4500 de tone pe lună pentru tot anul 2014. Furnizorii de utilităţi, în special CET Govora, sunt achitaţi la zi. Societatea CET Govora, în cele 9 luni de insolvenţă, în care a furnizat electricitate la Oltchim la un minim de 43 de magawati/oră în fiecare luna, a primit plăţi de la Oltchim în cuantum cumulat de peste 22 de milioane de euro, fără întârzieri faţă de scadentele lunare. În condiţiile în care, înainte de insolvenţă, acelaşi furnizor, CET Govora, a vândut pe gratis energie electrică debitorului Oltchim, acumulând creanţe contra Oltchim de peste 24 de milioane de euro (suma prezentă în tabelul creanţelor, cu titlu de creanţa anterioară deschiderii procedurii şi care se va achita doar dacă reorganizarea Oltchim reuşeşte şi doar parţial), se poate spune că CET Govora a făcut afaceri infinit mai bune cu Oltchim, societate în insolvenţă, decât cu Oltchim, înainte de insolvenţă.

De aceea, a mă acuza pe mine că duc Oltchim la faliment, înseamnă a duce „argumentaţia” nu doar în zona absurdului, ci şi în zona ipocriziei. De fapt, ce nu v-a spus conducerea sindicatului dvs. este că în perioada de 5 luni de dinainte de insolvenţă, salariile dvs. (întârziate oricum la plată cu două luni, pe motiv de oprire a activităţii în lunile august – septembrie 2012) au fost achitate prin sacrificarea acestei creanţe de 24 de milioane de euro pe care CET Govora o are contra Oltchim şi, implicit, a intereselor propriilor creditori şi salariaţi ai CET Govora. În privinţa salariaţilor şi salariilor, ştiţi desigur — chiar dacă cei care conduc organizaţia dvs. nu va spune – că cei 2300 de persoane care încă mai lucrează la Oltchim îşi datorează locurile de munca avantajelor procedurii de insolvenţă antrenate prin eforturile mele şi ale echipei mele. Salariile dvs., precum şi veniturile de completare pe termen de 24 de luni ale celor care au plecat în şomaj în luna iulie 2013, sunt plătite pentru ca eforturile noastre de a ţine în viaţă Oltchim şi de a obţine suportul legal al autorităţilor au avut succes.

Cu excepţia decalării cu 2 luni a plăţii salariilor (decalaj ce nu este determinat de insolvenţă şi, în nici un caz de mine personal, ci de întreruperea activităţii din perioada august – septembrie 2012, orchestrată de fostul management al Oltchim pentru a putea practica în voie un semi — şantaj la adresa autorităţilor), salariile dvs. se plătesc integral. Odată cu dvs., îşi primesc salariile şi alte câteva mii de angajaţi în industria orizontală, ai căror patroni reuşesc să le plătească pentru că încă mai fac afaceri cu Oltchim. Pentru comunitatea locală acesta este un enorma avantaj, pe care conducerea organizaţiei dvs. preferă să nu îl vadă.

Mai mult chiar, doar din motivul că Oltchim a continuat să supravieţuiască dvs. şi toţi ceilalţi vă puteţi achita, chiar şi parţial, ratele la credite şi celelalte costuri personale şi familiale. Şi, în timp ce eu încerc şi, în mare parte, reuşesc salvarea locurilor dvs. de muncă şi, implicit, a surselor dvs. de finanţare a costurilor vieţii, conducerea organizaţiei dvs. torpilează procedura şi mă acuză de încercarea de falimentare a Oltchim şi chiar de dezastrul în care am găsit Oltchim în februarie 2013.

Nu pregătesc preluarea Oltchim SPV de către un investitor anume, în nici un caz preluarea de către PCC. Acest potenţial investitor, care se află într-un consorţiu cu un fond de investiţii din Israel (Fortisssimo Capital) este doar unul din mai mulţi potenţiali investitori. Selecţia acelui investitor care va prelua Oltchim SPV nu este în competenţa administratorului judiciar şi, cu atât mai puţin, nu este în competenţa mea personală. Într-o primă fază, se va constitui o comisie de pre-selecţie, formată exclusiv din membri comitetului creditorilor, iar selecţia finală se va face de către adunarea creditorilor, odată cu votul asupra planului de reorganizare. Aşadar, sugestia că eu aş putea favoriza PCC este nu numai artificială, ci şi complet absurdă.

Vânzarea secţiei Ramplast, propusă de consorţiul de administratori comitetului şi adunării creditorilor şi acceptată de aceste organe colective ale creditorilor, a fost considerata o potenţială sursă de finanţare a capitalului de lucru al Oltchim. Activul Ramplast era şi este, oricum, un activ excedentar, din moment ce, pe de o parte, el nu se mai aprovizionează cu PVC de la Oltchim încă din 2008 şi, pe de altă parte, era şi este şi acum captiv furnizorului de PVC, care preia, în schimbul unui cost de lohn (procesare), aproape toată marfa produsă la Ramplast. Din vânzarea activului Ramplast şi din regularizarea relaţiilor comerciale cu partenerii de afaceri ai Ramplast s-ar fi putut obţine, într-o perioadă de 6 luni, suma de 7 milioane de euro, sumă absolut necesară continuării activităţii Oltchim (în special înlocuirii unor piese de schimb de la electroliza cu membrană şi plăţii aburului tehnologic).

Vânzarea – eşuată – a activului Ramplast a urmat, oricum, calea licitaţiei, înlăturând orice urmă de dubiu asupra transparenţei sale. Vânzarea Ramplast a fost nu doar acceptată de creditori, dar a fost discutată şi cu judecătorul sindic, căruia i s-a cerut, în mod procedural, să oblige creditorul ce deţinea o garanţie pe acest activ să accepte oferta noastră de proiecţie corespunzătoare. Cererea ne-a fost admisă, judecătorul sindic obligând creditorul la acceptarea ofertei. În mod evident, cunoaştem realitatea acestei garanţii (precum şi problemele mari de legalitate ale sale) şi, în mod evident, a procedat conform legii, care ne obligă doar la o ofertă de protecţie corespunzătoare şi nu la obţinerea acordului prealabil la vânzare din partea deţinătorului garanţiei.

De la un cap la altul al procedurii am aplicat legea. În ciuda acestor fapte şi realităţi, vânzarea nu s-a putut perfecta, întrucât conducerea organizaţiei dvs. şi conducerea politică din Vâlcea a considerat de cuviinţă să torpileze această vânzare. Pentru creditorul beneficiar al garanţiei care s-a opus, post factum, la vânzarea la licitaţie a activului Ramplast, a fost o oportunitate pe care conducerea organizaţiei dvs. le-a oferit-o gratis.

Prin mai multe acţiuni judiciare complet gratuite, precum şi prin notificări la creditori, la adjudecatarul licitaţiei şi la băncile finanţatoare ale acestuia din urma, creditorul a reuşit să determine adjudecatarul să renunţe la activ. În acest moment, activul Ramplast este acolo unde era şi înainte de licitaţie. Dar sursa de finanţare reprezentată de preţul de adjudecare şi de regularizarea creanţelor Oltchim aferente acestei secţii a fost neutralizată. Conform legii insolvenţei, art. 138, cei ce determină falimentul unei societăţi vor putea fi făcuţi responsabili pentru toate datoriile pe care societatea în faliment nu le va mai putea plăti.

Reamintesc conducerii organizaţiei dvs. care au putut cauza un faliment prin torpilarea acestei vânzări că totalul datoriilor Oltchim este de 800 milioane de euro, iar valoarea de lichidare a activelor Oltchim este mai mică de 150 de milioane de euro, diferenţa putând fi pusă de judecător în sarcina acelora care au determinat, chiar şi indirect, falimentul.

În legătură cu faptul că domnii Diculoiu şi Prisacaru „nu exclud posibilitatea” formulării unor plângeri penale contra mea, vă declar prin prezenta că nimeni, niciodată, nu a făcut vreo plângere penală contra mea. Spre deosebire de mult – prea – mulţii vinovaţi de insolvenţa Oltchim, care au dulapul plin, eu nu am nici un schelet în dulap. Reamintesc, de asemenea, că eu nu sunt politician şi că ţin la imaginea mea ca om şi profesionist, pe care mi-am clădit-o în peste 20 de ani de muncă, fără a mă sprijini pe vreun politician sau pe vreun trecut securist sau comunist. De aceea, daunele morale pe care le voi cere celor care au atentat la imaginea mea nepătată vor fi mari. Probabil tot atât de mari cât va fi necesar pentru a sprijini toţi copiii salariaţilor sau foştilor salariaţi ai Oltchim aflaţi în situaţie de pauperizare. Am de gând să cuantific aceste daune morale după acest criteriu, întrucât le voi dona în totalitate acestor copii.

Bucureşti, 7 nov. 2013 

Gheorghe Piperea

(Administrator judiciar al Oltchim Rm. Vâlcea)