|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

TAIFUNUL UCIGAȘ a făcut 10.000 de victime. IMAGINI IMPRESIONANTE 

slide_237171_13978

 

Comisia Europeană va acorda Filipinelor 3 milioane de euro, pentru a ajuta statul asiatic să facă faţă ravagiilor provocate de taifunul Haiyan, care a făcut 10.000 de victime, a anunţat azi CE, într-un comunicat.

Aceste fonduri „vor acoperi necesităţile cele mai urgente în zonele cele mai afectate” de taifun, din centrul arhipelagului filipinez, se precizează în comunicat.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a propus de sâmbătă acordarea unui ajutor de urgenţă autorităţilor de la Manila, iar comisarul european pentru ajutor umanitar, Kristalina Georgieva, şi-a exprimat „profunda tristeţe” pentru victimele catastrofei, scrie Agerpres.

Autorităţile filipineze au indicat că peste 10.000 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza taifunului şi alte 2.000 de persoane sunt date dispărute.

Experţi umanitari ai Comisiei Europene se află în teren şi urmăresc situaţia în permanenţă pentru a evalua necesităţile, se menţionează în comunicatul de la Bruxelles.

FURTUNA-MONSTRU din Filipine. Cel puțin 1.200 de oameni au MURIT | GALERIE FOTO cu TAIFUNUL văzut din SPAȚIU

Filipinele, care sunt deosebit de expuse la catastrofe naturale – seisme şi furtuni – au primit deja în acest an circa 13 milioane de euro ca ajutor umanitar, potrivit biroului Kristalinei Georgieva.

Un oficial de rang înalt din poliţia regională şi un guvernator de provincie unde se află oraşul Tacloban devastat de taifun în centrul Filipinelor au declarat că numărul morţilor ar putea ajunge la 10.000 de persoane, notează Associated Press.

Şeful poliţiei regionale Elmer Soria a afirmat că a fost informat, ieri, de guvernatorul provinciei Leyte, Dominic Petilla, că sunt în jur de 10.000 de morţi pe insulă, mai ales prin înec şi ucişi de clădirile prăbuşite.

Jumătate de milion de oameni evacuați în Vietnam

Peste 600.000 de persoane au fost evacuate în Vietnam, înainte de sosirea taifunului Haiynan, au anunţat, azi, autorităţile vietnameze.

Responsabil deja de sute de morţi în Filipine, taifunul ar urma să se abată asupra Vietnamului luni dimineaţa, potrivit AFP.

„Am evacuat peste 174.000 de gospodării, adică peste 600.000 de persoane”, se spune într-un comunicat al Ministerului pentru Controlul Inundaţiilor şi Intemperiilor din Vietnam. În acelaşi timp, circa 200.000 de oameni au fost autorizaţi să se întoarcă la casele lor, în condiţiile în care taifunul şi-a schimbat traiectoria.

Haiyan, unul dintre cele mai violente taifunuri din istorie, a pierdut din intensitate în urma traversării Mării Chinei de Sud. El ar urma să fie retrogradat în categoria 1, atunci când va atinge coasta vietnameză, luni dimineaţa, cu 24 de ore mai târziu decât s-a prevăzut iniţial. De asemenea, taifunul se va deplasa mai spre nord decât s-a estimat.

”Haiyan avansează rapid spre nord/nord-vest, cu o viteză de 35 de km pe oră”, precizează Biroul de Meteorologie din Vietnam. Taifunul urmează să atingă coasta vietnameză luni, la orele locale 07.00 (12.00 GMT), cu rafale de vânt ce vor ajunge la 74 de km/oră, cu mult mai puţin violente decât maximele de 300 km/oră înregistrate în Filipine vineri.

taifun_filipine_poza_56242500taifunulbophaalovitfilipinemonst-1355210356
EVZ.ro

Leave a Response