|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Accident mortal pe podul Tudor Vladimirescu din Goranu: Sudorul Ion Destrobitu a căzut în cap de la șase metri 

POD

Accident de muncă la contrucţia unui pod din Râmnicu Vâlcea! Sudorul Ion Destrobitu în vârstă de 52 de ani a căzut în cap de la şase metri şi a decedat în drum spre spital.

Un angajat al societăţii care execută lucrările la Pasajul Tudor Vladimirescu din Râmnicu Vâlcea a murit vineri, 15 noiembrie, după ce a căzut de la înălţime, informează Agerpres.ro citând declaraţia făcută de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vâlcea, Alina Teodorescu. “În jurul orei 9:30, un angajat al firmei care construieşte Pasajul T. Vladimirescu, un bărbat de 52 de ani, care executa lucrări la grinzile de pe pod, a căzut de la înălţime şi a decedat. O echipă de află pentru cercetări la faţa locului împreună cu inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Lucrările au fost oprite în acest moment”, a precizat Alina Teodorescu.

”Tăia cu aparatul de sudură o sină de calea ferată. Nu purta centura de siguranţă, nu era legat cu nimic, s-a dezechilibarat şi a căzut în cap. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el, era om cu vechime, avea experienă. Trăia când a venit ambulanţa, dar sângera puternic”, a povestit unul dintre colegii lui Ion Destrobitu. Medicii au declarat că muncitorul a murit ca urmarea a multilpelor traumatisme craniene.

ITM Vâlcea a început investigaţiile cu privire la respectarea normelor de securitate în muncă în cazul accidentului produs la şantierul de la Pasajul Tudor Vladimirescu. “Este vorba de un sudor al unei companii din Timişoara care executa lucrări la înălţime. Din primele cercetări acesta debita fier beton sus, la cota de lucru a pasarelei. Nu a purtat centura de siguranţă şi a căzut de la şase metri. Din nefericire, în drum spre spital a decedat. Salariatul este din Râmnicu Vâlcea. În acest moment activitatea este oprită în şantier. Am luat documentaţiile, fişele tehnologice, fişele de protecţia muncii şi cu siguranţă vor fi aplicate sancţiuni”, a declarat inspectorul şef al ITM Vâlcea, Ion Nicolăescu.

 

Leave a Response