Licitația pentru salubrizarea Râmnicului SUSPENDATĂ ILEGAL de primarul penal Frâncu
Imediat după ce a revenit de la PUȘCĂRIE, primarul penal Emilian Francu a decis, în mod ilegal, cu de la sine putere, suspendarea licitatiei privitoare la salubrizarea municipiului Râmnicu Valcea. Frâncu încearcă din răsputeri să favorizeze societatea SC URBAN SA care nu mai are dreptul legal să participe la licitație. URBAN aparține unuia dintre cei mai importanți sponsori ai penalului Frâncu din campania electorală. Este vorba despre Teodor Florescu, supranumit Regele Gunoaielor, care a reușit prin managementul său dezastruos să distrugă una dintre cele mai mari societăți de salubritate de la nivel național. Le reamintim cititorilor că SC URBAN SA datorează municipalității râmnicene suma de 200 de miliarde de lei vechi, reprezentând redevența neachitată de societatea lui Florescu – Primăriei Râmnicu Vâlcea. Motivele invocate pentru suspendarea licitației de catre Primaria Municipiului Ramnicu Valcea, prin primarul Emilian Francu au fost cele doua plangeri depuse la Curtea de Apel Pitesti , formulate de catre companiile Urban S.A. si Brai-Cata Braila S.R.L. impotriva deciziilor CNSC (nr. 3342/C4/3480/3512/3534/3584 din 18.09.2013, si respectiv 3342/C4/3480/3512/3534/3584 din 18.09.2013), referitor la procedura de atribuire a contractului de delegare a activitatii de salubrizare de pe raza Municipiului Rm. Valcea.
Un scurt istoric: în urma primelor contestatii depuse de diversi operatori de salubrizare si admise de catre CNSC partial, autoritatea contractanta -Primaria Rm. Valcea a fost obligate sa modifice documentatia de atribuire astfel incat sa nu existe nicio conditie limitativa ori de ordin restrictiv de participare. Dupa modificarea documentatiei in acord cu decizia CNSC, societatile Urban S.A. si Brai-Cata S.R.L. au depus alte contestatii la CNSC in vederea anularii procedurii de atribuire, contestatii pe care CNSC le-a respins ca nefondate. Ulterior, cele doua companii au depus plangeri la Curtea de Apel Pitesti impotriva acestor decizii formulate de CNSC.
Din punct de vedere legal, nu exista nicio conditie obligatorie care sa impuna autoritatilor contractante suspendarea procedurilor in curs, in cazul in care diversi operatori ataca in instanta deciziile CNSC de continuare a procedurii/respingere a contestatiilor etc., in timpul desfasurarii procedurilor de licitatie. In acest caz (licitatia de salubrizare Rm Valcea), cei doi operatori de salubrizare care au atacat deciziile CNSC nu sunt decat niste “posibili ofertanti”, deoarece aceasta procedura nu a ajuns nici macar la faza depunerii ofertelor – pentru a se vedea firmele de salubrizare direct interesate de preluarea acestui contract.
Datorii la bugetul de stat
In primul rand, Urban S.A. nu este eligibila conditiilor de calificare, deoarece compania are datorii atat la bugetul general consolidat de stat (ANAF), cat si la taxele si impozitele locate, fapt ce nu ii permite participarea la licitatii publice, deoarece conform OUG 34/2006, una dintre cerintele de calificare a unui ofertant este prezentarea certificatelor fiscale de atestare a platilor si impozitelor generale si locale, conditie pe care Urban S.A. nu o poate indeplini. Mai mult, mentionam ca aceasta firma se afla in procedura de insolventa, insa NU ARE UN PLAN DE REOGRANIZARE APROBAT. Astfel, compania Urban S.A. poate fi sortita procedurii de faliment direct, in cazul in care planul de reorganizare nu va fi aprobat. In al doilea rand, este interesanta sincronizarea celor doua plangeri efectuate in cadrul acestei proceduri de licitatie de catre cele doua companii de salubrizare (Urban S.A. si Brai-Cata S.R.L.), in data de 18.09.2013. Prin coincidenta (sau nu), aceste doua societati au o legatura cel putin ciudata – administratorul special S.C. Urban SA este dl. Teodor Gabriel Florescu, in timp ce sotia acestuia – Clara Florescu este administratorul S.C. Brai-Cata S.R.L. Aceste actiuni au rolul de a tergiversa licitatia de la Râmnicu Vâlcea.
Fraude descoperite de administratorul judiciar
În acest moment Urban S.A. presteaza activitati de salubrizare avand contractul expirat in municipiul Râmnicu Valcea, iar conform legislatiei in vigoare atribuirea unui contract de salubrizare ca rezultat al unei proceduri de licitatie este imperios necesar. Ori compania Urban S.A. aflandu-se in situatia de imposibilitate in vederea participarii la o noua licitatie, doreste in mod evident amanarea pe cate posibil a acestei proceduri de atribuire, care ar conduce la pierderea salubrizarii in Rm. Valcea. Acest aspect privind increngatura de societati capusa (Urban si firmele din jurul acesteia, inclusive Brai-Cata S.R.L.), este mentionat si in Raportul de activitate nr. 6 – prezentat instantei- ( incepand cu ultimul paragraf pag 9), intocmit de firma de administrare judiciara Grup Insolv care a fost desemnata legal sa reprezinte o perioada compania Urban S.A., pana in momentul in care adevarul descoperit si fraudele constatate au deranjat in mod vadit actionariatul si managementul companiei (fam Florescu si finii acesteia –fam Cirjan, prin Cirjan Ion- actionar si Director Sucursala Rm Valcea), care a reusit in cele din urma sa ii elimine, impunand un alt administrator judiciar.
„La sfârşitul lunii octombrie 2012, datoria Urban SA către bugetul local se cifra la 179 miliarde lei vechi, din care doar cinci miliarde reprezintă penalităţile aplicate.” – declara la momentul respectiv viceprimarul Râmnicului, Ion Matei.
Tiberiu Pîrnău
foto: publipro.ro