Poliţistul vâlcean Eugen Neaţă a scris o carte împreună cu șeful Poliției Capitalei, Mihai Pruteanu
• ,,Elemente de tactică poliţienească şi proceduri operaţionale privind intervenţia structurilor de ordine şi siguranţă publică“
În 209, imediat după apariţia filmului regizat de Corneliu Porumboiu şi ulterior premiat internaţional, „Poliţist adjectiv“. Am discutat atunci cu doi poliţişti vâlceni. Unul susţinea,că dacă la Vaslui (unde avea loc acţiunea) există un poliţist adjectiv la Vâlcea există un poliţist „verb“. Se referea la comisarul şef de Poliţie, Eugen Neaţă. Recent am intrat în posesia unei ample lucrări intitulată ,,Elemente de tactică poliţienească şi proceduri operaţionale privind intervenţia structurilor de ordine şi siguranţă publică“. Autori: comisar șef Eugen Neață și comisar șef Mihai Pruteanu, șeful Poliției București. Cei doi autori au folosit multe verbe şi adjective şi probabil câteva mii de substantive pentru a realiza o carte care are 300 de pagini şi care va deveni cu siguranţă un volum nelipsit din biblioteca oricărui poliţist. Editura „Hamangiu“ a preluat drepturile de autor ale poliţiștilor şi a editat profesionist această lucrare, a cărei prefaţă este semnată de chestorul-şef de poliţie Petre Tobă, Inspector General al Poliţiei Române. Lansarea a avut loc la Bucureşti dar autorul ne-a mărturisit că este posibilă şi o a doua lansare la Râmnicu Vâlcea. Cartea merită citită şi de oameni care nu au lucrat niciodată în poliţie pentru că ajută orice cetăţean să afle exact cum trebuie să acţioneze un poliţist în foarte multe situaţii, începând cu oprirea în trafic a unui conducător auto sau cu legitimarea pe stradă. Subiectele tratate în carte nu au mai fost abordate de cineva în ţara noastră din 1996. Poliţistul Eugen Neaţă s-a întrecut pe sine căutând şi actualizând informaţiile legate de fiecare situaţie în concordanţă cu modificările legislative ce au avut loc.
S-a intrecut in copy/paste, aia a facut. La unele modele de procese-verbale nici macar nu s-a obosit sa schimbe antetul din Ministerul Internelor si Reformei Administrative in Ministerul Afacerilor Interne. Halal.