|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Doi angajați ai Oltchim, în stare critică 

angajajati oltchim

Doi din cei opt angajați aflați în greva foamei pe platforma Oltchim au fost internați miercuri dimineață la dispensarul combinatului după ce au leșinat în cursul nopții.

Oamenii au declarat, însă, că nu vor renunța la greva foamei.

Opt salariați ai Oltchim au ales să continue greva foamei marți. “Am încercat să discutăm cu colegii mei, dar decizia lor este luată. Vor rămâne în greva foamei până când cele trei revendicări ale lor vor primi un răspuns. Ei cer un document clar prin care să fie specificată modalitatea de plată a salariilor restante pe lunile septembrie, octombrie și noiembrie. O a doua revendicare ține de capitalul de lucru — sau dacă acesta nu se poate obține, măcar o nouă ordonanță prin care să poată pleca acasă cu salarii compensatorii. Și ultima este legată de prezența premierului Victor Ponta la combinat, pentru că oamenii consideră că acesta este dezinformat cu privire la situația reală de la Oltchim”, a afirmat liderul sindicatului “Victoria” Corneliu Cernev.

Acesta a precizat că lista cu revendicări va fi înaintată prefectului județului Vâlcea, Mircea Nadolu, și acesta o va remite primului-ministru.

sursazilei.ro

Leave a Response