Deputații vâlceni ai USL au votat pentru SUPERMINUNITATE
LISTA COMPLETĂ a celor 240 de parlamentari care au votat pentru SUPERMINUNITATE. Doar patru deputaţi USL au fost împotrivă. Hrebenciuc: ”A fost o scăpare, sunt pentru”
Doar patru dintre cei 210 deputaţi USL prezenţi marţi în Parlament nu au votat pentru superimunitatea parlamentarilor. Dintre aceştia, unul a votat împotrivă, Dinu Giurescu de la PC, unul s-a abţinut – Cosmin Necula de la PSD, iar doi nu au votat deloc – Viorel Hrebenciuc de la PSD şi Ioan Cupşa de la PNL, potrivit votului electronic afişat pe site-ul Camerei Deputaţilor.
Viorel Hrebenciuc este singurul dintre cei 124 de deputaţi PSD care au fost prezenţi la momentul decisiv pentru modificarea Codului penal, în sensul scoaterii senatorilor şi deputaţilor din categoria funcţionarilor publici, punând astfel DNA în imposibilitatea de a-i ancheta. ”A fost o scăpare, am vrut să votez pentru”, a declarat, pentru gândul, liderul PSD.
Nu atât de tranşant în explicarea votului a fost deputatul Cosmin Necula, în dreptul căruia pe site-ul Camerei Deputaţilor apare ”abţinere” . Iniţial, contactat de gândul, social-democratul a susţinut că abţinerea sa are legătură cu principile de drept. ”Din punctul meu de vedere nu pot să vă spun dacă este bine sau rău. Cred că mai trebuie studiat. Sunt considerente referitoare la anumite categorii juridice care trebuie aprofundate. Poate teoretizez eu prea mult legea penală, dar consider că sunt aspecte care trebuie aprofundate”, a declarat el pentru gândul, precizând că se referă la viziunea din Codul Penal asupra funcţionarului public. Mai mult, el a spus că ştia despre modificarea propusă spre aprobare plenului, discuţia fiind mai veche şi dacă ”ştiau să se intereseze” şi colegii săi care au reclamat că legea le-a fost pusă pe masă în ultimul moment ar fi aflat.
Ulterior însă, deputatul PSD a revenit printr-un SMS invocând că este vorba de ”o mică confuzie”. ”Eu m-am abţinut la legea exploataţiilor miniere din considerentele pe care vi le-am expus anterior”, a susţinul Necula, care în discuţia iniţială a făcut referire la aspectele semnalate de gândul referitoare la modificarea Codului Penal şi la scoaterea din categoria funcţionarilor publici a parlamentarilor, neaducând în dicuţie niciun moment legea minelor.
Deputaţii Dinu Giurescu şi Ioan Cupşa nu au putut fi contactaţi pentru a-şi explica votul.
Legea care le creează parlamentarilor imunitate în faţa DNA a fost votată de 240 de deputaţi (PSD 122, PNL 73, UDMR 15, independenţi 15, PC 11, neafiliaţi 4). Împotrivă au votat 57 de deputaţi (32 PDL, 22 PPDD, 1 PC şi 2 neafiliaţi)
Vezi la finalul articolului lista deputaţilor care au votat PENTRU
Mai exact, deputaţii au fost de acord cu o mofificare a Codului penal, în sensul scoaterii din categoria funcţionarilor publici a preşedintelui şi parlamentarilor, fapt care face ca aceştia să nu mai poată fi anchetaţi de DNA pentru infracţiuni de serviciu, precum abuzul în serviciu, falsul, luarea de mită, traficul de influenţă.
”Sunt exceptaţi de la dispoziţiile art. 175, Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat, aceştia răspunzând penal, civil sau administrativ în conformitate cu dispoziţiile legilor speciale în baza cărora îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu dispoziţiile dreptului comun, cu respectarea prezentului alineat”, este modificarea adusă Codului penal.
Preşedintele Traian Băsescu a catalogat legea ca fiind continuarea ”loviturii de stat” din vara anului trecut, susţinând că întoarce România înapoi cu zece ani la capitolul anticorupţie. ”Ziua de azi e o altă probă că actuala putere are ca obiectiv să fie ferită de justiţie. Atât legea amnistiei şi graţiterii, cât şi modificările de la Codul penal nu au avut avizul CSM. Legea amnistiei a fost dedicată clientelei politice. Modificările la Codul Penal sunt dramatice şi dărâmă 10 ani de muncă şi activitate a intituţiile anticorupţie. Politicienii se ridică deasupra legii”, a spus şeful statului, adăugând că va retrimite în Parlament legea despre care consideră că lasă fără atribuţii ANI şi DNA.
De asemenea, Direcţia Naţională Anticorupţie a susţinut că, potrivit noilor modificări, senatorii şi deputaţii ”nu vor mai putea fi cercetaţi şi sancţionaţi pentru infracţiuni de corupţie şi infracţiuni asimilate celor de corupţie cum ar fi luarea de mită şi abuzul în serviciu”. ”De asemenea, inculpaţii trimişi în judecată, în calităţile sus menţionate, ar putea să fie achitaţi, iar cei aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate ar putea fi puşi în libertate. Menţionăm că, pe rolul instanţelor de judecată se află în curs de judecare sau în executarea pedepselor un număr de 28 de parlamentari, în cauze instrumentate de DNA”, se arată într-un comunicat al instituţiei condusede Laura Codruţa Kovesi.
Totodată, CSM a susţinut că, prin scoaterea preşedintelui şi a parlamentarilor din categoria funcţionarilor publici, „se ajunge practic la exonerarea de răspundere penală a persoanelor vizate de acesta”. CSM a precizatcă nu a primit spre avizare actul normativ.
Dintre liderii USL, doar Crin Antonescu şi-a asumat public modificarea, susţinând că aceasta este corectă. „Parlamentarii pot fi anchetaţi, parlamentarii însă nu sunt funcţionari publici, cred că ăsta este un lucru evident pentru toată lumea şi faptul că până acum ei erau asimilaţi funcţionarilor publici era un lucru nefiresc, care nu se regăseşte nicăieri în lumea democratică şi care, din fericire, prin această modificare a fost schimbat. Deci, este foarte corectă. Ce abuz poate să comită un parlamentar?”, a fost explicaţia liderului PNL.
Lista deputaţilor care au votat PENTRU (au fost evidențiați parlamentarii de Vâlcea)
Nume deputat | Partid | Vot |
Adăscăliţei Constantin | PSD | DA |
Alexe Costel | PNL | DA |
Alexe Florin-Alexandru | PNL | DA |
Almăjanu Marin | PNL | DA |
Amet Varol | Mino. | DA |
Andea Petru | PSD | DA |
Andronache Gabriel | PNL | DA |
Anton Marin | PNL | DA |
Arsene Ionel | PSD | DA |
Axente Ioan | PSD | DA |
Babuş Radu | PSD | DA |
Baltă Mihai | PSD | DA |
Băişanu Ştefan-Alexandru | PNL | DA |
Bălan Ion | PSD | DA |
Bănicioiu Nicolae | PSD | DA |
Bărbulescu Daniel-Ionuţ | PSD | DA |
Bejinariu Eugen | PSD | DA |
Benga Ioan | PSD | DA |
Berci Vasile | PNL | DA |
Birchall Ana | PSD | DA |
Bleotu Vasile | PSD | DA |
Boboc Valentin Gabriel | PSD | DA |
Bogdan Gheorghe-Dănuţ | PSD | DA |
Bónis István | UDMR | DA |
Borbély László | UDMR | DA |
Bordeianu Dan | PNL | DA |
Bot Octavian | PNL | DA |
Bucura-Oprescu Simona | PSD | DA |
Budurescu Daniel-Stamate | PNL | DA |
Buican Cristian | PNL | DA |
Buicu Corneliu-Florin | PSD | DA |
Calimente Mihăiţă | PNL | DA |
Calotă Florică Ică | PNL | DA |
Cazan Mircea-Vasile | PNL | DA |
Călin Ion | PSD | DA |
Căprar Dorel-Gheorghe | PSD | DA |
Chebac Eugen | PSD | DA |
Cherecheş Florica | PNL | DA |
Chiriţă Dumitru | PSD | DA |
Chirteş Ioan-Cristian | PNL | DA |
Chirvăsuţă Laurenţiu | PSD | DA |
Cioată Cezar | PC | DA |
Ciobanu Gheorghe | PSD | DA |
Ciocan Dan | PSD | DA |
Ciofu Tamara-Dorina | PSD | DA |
Ciolacu Ion-Marcel | PSD | DA |
Ciurariu Florin | PNL | DA |
Cocei Erland | PNL | DA |
Coman Gheorghe | PC | DA |
Cosma Vlad-Alexandru | PSD | DA |
Costin Gheorghe | PNL | DA |
Covaci Dorel | PSD | DA |
Crăciunescu Grigore | PNL | DA |
Cristea Aurelia | PSD | DA |
Cristea Victor | PSD | DA |
Cristian Horia | PNL | DA |
Cseke Attila-Zoltán | UDMR | DA |
Cupă Ion | PNL | DA |
Delureanu Virgil | PSD | DA |
Dima Toader | PSD | DA |
Diniţă Ion | PC | DA |
Dîrzu Ioan | PSD | DA |
Dobre Mircea-Titus | PSD | DA |
Dobre Victor Paul | PNL | DA |
Dobrinescu Traian | PNL | DA |
Dolha Nechita-Stelian | PNL | DA |
Donţu Mihai-Aurel | PNL | DA |
Dragomir Gheorghe | PNL | DA |
Dragomir Viorel Marian | PSD | DA |
Drăghici Mircea-Gheorghe | PSD | DA |
Drăghici Sonia-Maria | PSD | DA |
Drăguşanu Vasile-Cătălin | PC | DA |
Dumbrăvanu Paul | PNL | DA |
Dumitrache Ileana Cristina | PSD | DA |
Dumitru Georgică | PC | DA |
Dumitru Ovidiu-Ioan | – | DA |
Emacu Gheorghe | PSD | DA |
Enache Marian | PSD | DA |
Eparu Ion | PSD | DA |
Erdei Dolóczki István | UDMR | DA |
Fejér László-Ődőn | UDMR | DA |
Firczak Gheorghe | Mino. | DA |
Florea Daniel | PSD | DA |
Frăticiu Gheorghe | PSD | DA |
Ganţ Ovidiu Victor | Mino. | DA |
Gavrilescu Graţiela Leocadia | PNL | DA |
Găină Mihăiţă | PSD | DA |
Gerea Andrei Dominic | PNL | DA |
Ghera Giureci-Slobodan | Mino. | DA |
Ghiţă Sebastian-Aurelian | PSD | DA |
Ghiveciu Marian | PSD | DA |
Gireadă Dumitru-Verginel | PNL | DA |
Gliga Vasile Ghiorghe | PSD | DA |
Gorghiu Alina-Ştefania | PNL | DA |
Grama Horia | PSD | DA |
Grapini Maria | PC | DA |
Grindeanu Sorin Mihai | PSD | DA |
Grosaru Mircea | Mino. | DA |
Guran Virgil | PNL | DA |
Gust Băloşin Florentin | PSD | DA |
Gvozdenovici Slavomir | Mino. | DA |
Harbuz Liviu | PSD | DA |
Holban Titi | PNL | DA |
Iacoban Sorin-Avram | PSD | DA |
Iancu Iulian | PSD | DA |
Iane Daniel | PNL | DA |
Iane Ovidiu-Cristian | PSD | DA |
Ignat Miron | Mino. | DA |
Intotero Natalia-Elena | PSD | DA |
Ionescu Aurelian | PC | DA |
Irimie Vicenţiu-Mircea | PC | DA |
Iriza Scarlat | PSD | DA |
Kelemen Atilla-Béla-László | UDMR | DA |
Kerekes Károly | UDMR | DA |
Kereskényi Gábor | UDMR | DA |
Khraibani Camelia | PSD | DA |
Longher Ghervazen | Mino. | DA |
Lupu Mihai | PNL | DA |
Manea Victor-Gheorghe | PNL | DA |
Manolache Marius | PSD | DA |
Manolescu Oana | Mino. | DA |
Marcoci Vlad | PSD | DA |
Marcu Nicu | PNL | DA |
Marcu Viorica | PNL | DA |
Marin Gheorghe | PSD | DA |
Markó Attila-Gabor | UDMR | DA |
Martin Eduard-Stelian | PSD | DA |
Márton Árpád-Francisc | UDMR | DA |
Máté András-Levente | UDMR | DA |
Măduţa Flavius-Luigi | PSD | DA |
Melinte Ion | PSD | DA |
Merka Adrian-Miroslav | Mino. | DA |
Mihai Aurelian | – | DA |
Mihăilescu Ion-Bogdan | PSD | DA |
Mircovici Niculae | Mino. | DA |
Mironescu Răzvan Horia | PNL | DA |
Mitrea Manuela | PSD | DA |
Mitrea Miron Tudor | PSD | DA |
Mocanu Adrian | PSD | DA |
Mocanu Vasile | PSD | DA |
Mocioalcă Ion | PSD | DA |
Moldovan Carmen Ileana | PSD | DA |
Moldovan Iosif | UDMR | DA |
Molnar Zsolt | UDMR | DA |
Moţ Constantin-Stelian-Emil | PSD | DA |
Munteanu Ioan | PSD | DA |
Nassar Rodica | PSD | DA |
Neacşu Marian | PSD | DA |
Negruţ Cornelia | PC | DA |
Nica Nicolae-Ciprian | PSD | DA |
Nichita Cristina | PSD | DA |
Nicoară Romeo Florin | PNL | DA |
Nicolae Alexandri | PNL | DA |
Nicolae Florian | PSD | DA |
Nicolescu Theodor-Cătălin | PNL | DA |
Nicolicea Eugen | PSD | DA |
Niculae Aurel | PNL | DA |
Nistor Gheorghe-Vlad | PNL | DA |
Nistor Laurenţiu | PSD | DA |
Niţă Emil | PSD | DA |
Nosa Iuliu | PSD | DA |
Ochi Ion | PSD | DA |
Palaşcă Viorel | PNL | DA |
Palăr Ionel | PNL | DA |
Pambuccian Varujan | Mino. | DA |
Pardău Dumitru | PNL | DA |
Pârgaru Ion | PNL | DA |
Pâslaru Florin-Costin | PSD | DA |
Peia Ninel | PSD | DA |
Pocora Cristina-Ancuţa | PNL | DA |
Podaşcă Gabriela-Maria | PSD | DA |
Popa Octavian-Marius | PNL | DA |
Popeangă Vasile | PSD | DA |
Popescu Dumitru-Iulian | PSD | DA |
Puşcaş Iacob | – | DA |
Răducanu Ion | PSD | DA |
Rădulescu Cătălin-Marian | PSD | DA |
Rădulescu Constantin | PSD | DA |
Răţoi Neculai | PSD | DA |
Resmeriţă Cornel-Cristian | PSD | DA |
Rizea Cristian | PSD | DA |
Roman Gheorghe | PSD | DA |
Roman Petre | PNL | DA |
Roman Victor | PSD | DA |
Roşca Lucreţia | PSD | DA |
Rotaru Răzvan | PC | DA |
Săpunaru Nini | PNL | DA |
Săvoiu Ionuţ-Cristian | PSD | DA |
Scarlat George | PNL | DA |
Scutaru Adrian George | PNL | DA |
Seres Dénes | UDMR | DA |
Simedru Dan Coriolan | PNL | DA |
Simionescu Adrian Constantin | PSD | DA |
Smarandache Miron Alexandru | PSD | DA |
Solomon Adrian | PSD | DA |
Stan Ion | PSD | DA |
Stanciu Anghel | PSD | DA |
Stanciu Zisu | PSD | DA |
Stancu Ionel | Mino. | DA |
Stănescu Alexandru | PSD | DA |
Steriu Valeriu-Andrei | PSD | DA |
Stragea Sorin Constantin | PSD | DA |
Stroe Ionuţ-Marian | PNL | DA |
Sturzu Mihai-Răzvan | PSD | DA |
Suciu Vasile-Daniel | PSD | DA |
Surdu Raluca | PNL | DA |
Surugiu Iulian-Radu | PNL | DA |
Szabó Ödön | UDMR | DA |
Şcheau Ion | PSD | DA |
Şimon Gheorghe | PSD | DA |
Şoptică Costel | PNL | DA |
Şova Lucian | PSD | DA |
Ştefănescu Elena Cătălina | PSD | DA |
Ştirbu Gigel-Sorinel | PNL | DA |
Taloş Gheorghe-Mirel | PNL | DA |
Tararache Mihai | – | DA |
Tănăsescu Claudiu-Andrei | PC | DA |
Tătaru Florin-Cristian | PSD | DA |
Teju Sorin | PNL | DA |
Teodorescu Ioan Viorel | PNL | DA |
Thuma Hubert Petru Ştefan | PNL | DA |
Tocuţ Dan-Laurenţiu | PNL | DA |
Traicu Rodin | PSD | DA |
Tudorache Daniel | PSD | DA |
Tudorie Violeta | PSD | DA |
Tudose Mihai | PSD | DA |
Ţigăeru Roşca Laurenţiu | PNL | DA |
Ţîmpău Radu Bogdan | PNL | DA |
Ursărescu Dorinel | PNL | DA |
Vainer Aurel | Mino. | DA |
Varga Vasile | PNL | DA |
Vasilică Radu Costin | PSD | DA |
Vlădoiu Aurel | PSD | DA |
Voicu Mihai Alexandru | PNL | DA |
Vulpescu Ioan | PSD | DA |
Zaharcu Neviser | PSD | DA |
Zamfir Daniel-Cătălin | PNL | DA |
Zgonea Valeriu Ştefan | PSD | DA |
Zisopol Dragoş Gabriel | Mino. | DA |
Zlati Radu | PNL | DA
|