Prefectul de Vaslui, vâlceanul Radu Renga, cercetat penal pentru abuz în serviciu în urma manifestaţiilor de la Pungeşti
Prefectul de Vaslui, Radu Renga, este cercetat penal pentru abuz în serviciu, în urma manifestaţiilor de la Pungeşti împotriva gazelor de şist, după ce o asociaţie din Mureş a depus o plângere potrivit căreia prefectul „a trimis abuziv şi ilegal jandarmii să acţioneze împotriva oamenilor paşnici”.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Vaslui îl cercetează penal pe prefectul de Vaslui, Radu Renga, în urma unei reclamaţii prin care reprezentantul Guvernului în teritoriu este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanei şi intereselor publice, precum şi de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit sesizării făcute de Asociaţia „Valea Soarelui” Târgu-Mureş, prefectul Radu Renga „a trimis abuziv şi ilegal jandarmii să acţioneze împotriva oamenilor paşnici” în timpul manifestaţiilor din 16 octombrie 2013 de la Pungeşti împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist.
„Reprezentanţii unei asociaţii au sesizat organele judiciare cu privire la săvârşirea de către reprezentanţii Prefecturii Vaslui a unor infracţiuni de abuz în serviciu. Aspectele sesizate fac referire la evenimentele care au avut loc pe raza comunei Pungeşti, dosarul aflându-se în lucru la Serviciul de Investigare a Fraudelor”, a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.
Prefectul Radu Renga susţine că nu se teme de reclamaţia depusă, fiind convins că organele de anchetă îşi vor face datoria.
„Trăim într-o ţară democratică, membră a Uniunii Europene, în care fiecare cetăţean, organizaţie non-guvernamentală sau instituţie publică are dreptul să facă o plângere penală dacă o consideră necesară. Sunt convins că instituţiile statului vor ancheta speţa şi vor concluziona în conformitate cu legislaţia din România”, a precizat prefectul Radu Renga.
Potrivit acestuia, Poliţia a solicitat deja toate documente de la Prefectura Vaslui care au stat la baza emiterii acelui ordin de folosire a efectivelor aflate la dispoziţia Jandarmerie pe 16 octombrie pentru a debloca drumul şi a proteja populaţia din Pungeşti.
În 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţile statului pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea.
Protestele localniclor din Siliştea au început în 14 octombrie, când aproximativ 150 de persoane au blocat, parţial, drumul judeţean ce tranzitează comuna Pungeşti. A doua zi, la proteste au fost prezenţi şi patru preoţi de la bisericile din comuna Pungeşti, toţi îmbrăcaţi în straie bisericeşti, iar în imediata vecinătate a parcelei deţinute de Chevron, oamenii au instalat un cort sub care au dormit pe timpul nopţii.
În dimineaţa de 16 octombrie, la Siliştea au ajuns două utilaje ale societăţii care va amenaja pentru compania Chevron platforma pe care urmează să fie amplasată sonda de explorare a gazelor de şist, însă protestatarii au împiedicat accesul acestora în zonă.
În după-amiaza acelei zile, jandarmii au intervenit în rândul protestatarilor din localitatea Siliştea, pentru a elibera şoseaua pe care aceştia o blocaseră, mulţi dintre manifestanţi fiind bruscaţi şi luaţi pe sus de forţele de ordine.
Seara, la Siliştea s-au aflat prefectul judeţului Vaslui, Radu Renga, şi şeful Inspectoratului General de Jandarmi, Mircea Olaru, care au stat de vorbă cu reprezentanţii locali ai forţelor de ordine. Ulterior, jandarmii aflaţi în zonă, care interveniseră în cursul după-amiezii, au fost retraşi din dispozitiv.
de Andreea Unturica – Mediafax, Teodor Istrate – Mediafax Publicat la: 20.11.2013 19:30 Ultima actualizare: 20.11.2013 19:31
Chevron a obtinut toate avizele, dar nu a obtinut si acordul proprietarilor de terenuri invecinate, acordul vecnilor fiind necesar in majoritatea cazurilor daca undeva se construieste ceva(chiar si un balcon la parterul unui bloc) sau daca se amenajeaza o productie(spre exemplu, daca se face o ferma de porci, se cere acordul, pentru ca acolo vor fi mirosuri neplacute). In plus, terenul e in litigiu, fiind reclamat si cercetat la DNA, deci Chevron nu putea dovedi la acea data ca detine legal accesul la teren. Ca sa nu mai spun ca unele avize de mediu s-au dat superficial, fara o evaluare reala a impactului. Culmea ipocriziei prefectului, zice ca a trimis acolo jandarmii sa protejeze populatia. Jandarmii au patruns pe proprietati private, si in locuinte, fara mandat, si au comis violente fizice. Chiar si pe strada, au comis violente nenecesare, deoarece singurele violente permise sunt cele necesare pentru a imobiliza un individ. Iar indivizii nu s-au opus violent.