S-a stabilit lista „rechinilor imobiliari” care vor încasa cei 650.000 euro din exproprierile dictate de primarul Frâncu
• La investiţia din jurul Pasajului „Tudor Vladimirescu”,
Prin Dispoziţia nr. 8.135/11 decembrie 2013, emisă de primarul Râmnicului, Emilian Frâncu, s-a aprobat lista celor 12 imobile (terenuri şi construcţii), ce vor fi expropriate în vederea realizării lucrării de utilitate publică „Arteră de legătură între b-dul Nicolae Bălcescu si b-dul Tineretului, inclusiv rampele aferente pasajului suprateran”. Pentru o suprafaţă totală de teren de peste 13.000 mp şi construcţii în suprafaţă totală de circa 1.900 mp, Primăria va plăti despăgubiri de aproape 2,91 milioane de lei (650.000 euro). Astfel, vor fi expropriaţi următorii: Compania Naţională Căile Ferate Române (valoare despăgubire 210.000 lei); SC Alfatop SRL (1,1 milioane de lei); Georgescu Maria (5.300 lei); Vulpeanu Filofleia (110.000 lei); Colţoş Cristina şi Colţoş Ion (130.000 lei); OMV Petrom Marketing SRL (72.300 lei); Compania Naţională Căile Ferate Române (120.000 lei); OMV Petrom (337.000 lei); Compania Naţională Căile Ferate Române (82.000 lei); Lăzăroiu Elena (100.000 lei); Ene N. Ştefan şi Pascu Paraschiva (143.000 lei); Cimpoeru Mihai Florin (46.200 lei). Valoarea nominală a despăgubirilor se va consemna pe numele fiecărui proprietar expropriat, în contul pus la dispoziţie de către acesta, sau, după caz, prin consemnarea acestora. Plata despăgubirilor se va face în lei, la cursul de referinţă al euro, comunicat de BNR din ziua plăţii. Dispoziţia emisă de primarul Frâncu constituie titlu executoriu, fără alte formalităţi, pentru predarea imobilelor expropriate, atât împotriva celor expropriaţi, cât şi împotriva celor care pretind vreun drept legat de aceste imobile. Dispoziţia produce efecte de la data emiterii şi în situaţia în care proprietarii imobilelor – terenuri si construcţii nu s-au prezentat în termenul stabilit de Legea nr. 255/2010, care nu au prezentat un titlu valabil sau nu sunt cunoscuţi proprietarii, precum şi în situaţia succesiunilor nedeschise, a succesorilor necunoscuţi ori când nu se ajunge la o înţelegere privind valoarea despăgubirii. În urmă cu o lună, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat, la limită de votui, reluarea procedurilor de expropriere a imobilelor-terenuri şi construcţii, cuprinse în coridorul de expropriere pentru obiectivul de investiţii „Arteră de legătură între b-dul Nicolae Bălcescu şi b-dul Tineretului, inclusiv rampele aferente pasajului suprateran”, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 59/11 martie 2013. Unul dintre proprietarii imobilelor de pe coridorul de expropriere s-a adresat instanţei de judecată, solicitând să se dispună plata sumei de bani aferentă despăgubirilor, conform HCL nr. 59/11 martie 2013, întrucât în baza prevederilor acestei hotărâri a operat transferul dreptului de proprietate către municipiul Râmnicu Vâlcea, asupra terenurilor afectate de coridorul de expropriere, deşi, potrivit Legii nr. 255/2010, acest drept putea fi transferat doar după consemnarea sumei aferentă despăgubirilor. În aceste condiţii, primarul Emilian Frâncu a identificat o „soluţie” pentru deblocarea acestei situaţii, în sensul identificării resurselor financiare în bugetul local, astfel încât să fie achitate până la sfârşitul anului acesta jumătate din sumele aferente despăgubirilor, restul urmând a fi achitate până la sfârşitul anului 2014. În acest sens, Primăria Râmnicului a transmis tuturor proprietarilor adrese prin care li s-a solicitat punctul de vedere privind această propunere, urmând ca, funcţie de opţiunea majorităţii proprietarilor imobilelor afectate de coridorul de expropriere pentru obiectivul de investiţii „Arteră de legătură între b-dul Nicolae Bălcescu şi b-dul Tineretului, inclusiv rampele aferente pasajului suprateran”, autoritatea publică locală să procedeze fie la continuarea procedurilor de expropriere, fie la revocarea unor articole din Hotărârea nr. 59/11 martie 2013, referitoare la aprobarea declanşării procedurii de expropriere a imobilelor-construcţii şi terenuri, afectate de realizarea obiectivului de investiţii mai sus menţionat. Însă, până la această dată un număr de cinci dintre cei 10 proprietari au fost de acord cu propunerea Primăriei Râmnicului, unul este de acord, dar condiţionat de plata celei de-a doua tranşe de 50% până cel târziu 31 mai 2014, iar unul nu este de acord. În urmă cu opt luni, Consiliul Local a aprobat declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor-terenuri şi construcţii, cuprinse în coridorul de expropriere pentru obiectivul de investiţii „Arteră de legătură între b-dul Nicolae Bălcescu şi b-dul Tineretului, inclusiv rampele aferente pasajului suprateran”. În aplicarea hotărârii consiliului local, coridorul de expropriere a fost înscris în Cartea Funciară nr. 46318 a municipiului, în data de 18 martie 2013 şi s-au sistat cărţile funciare ale imobilelor afectate de acest coridor de expropriere, prin Încheierea nr. 12311/19 martie 2013, astfel încât, de la acea dată, proprietarii imobilelor respective nu mai pot dispune de ele. Întrucât proiectul pentru realizarea obiectivului de investiţii nu a fost depus spre finanţare pe Axa 1 din Programul Operaţional Regional 2007-2013, în termenul limită prevăzut prin ghidul de finanţare, respectiv 31 martie 2013, datorită faptului că suma alocată municipiului Râmnicu Vâlcea pentru proiectele incluse în PIDU nu a fost acoperitoare şi pentru finanţarea acestui proiect, prin Hotărârea nr. 109/26 aprilie 2013, Consiliul Local a suspendat aplicarea prevederilor articolelor 3 şi 4 din Hotărârea nr. 59/11 martie 2013, referitoare la aprobarea declanşării procedurii de expropriere a imobilelor-construcţii şi terenuri, afectate de realizarea obiectivului de investiţii mai sus menţionat, până la data de 31 decembrie 2014. Acest lucru a determinat încetarea provizorie a efectelor prevederilor acestor articole. În baza prevederilor HCL 109/26 aprilie 2013, au fost depuse la OCPI solicitările privind radierea interdicţiei de înstrăinare înscrisă în cărţile funciare ale imobilelor afectate de coridorul de expropriere. Aceste cereri au fost însă respinse, motivat de faptul că în baza hotărârii consiliului local din 11 martie 2013, imobilele respective au fost transcrise în cartea funciară a coridorului de expropriere, iar cărţile funciare iniţiale au fost sistate. În urma corespondenţei purtată cu Biroul de Carte Funciară, referitor la modul de revenire în situaţia anterioara a cărţilor funciare, Primăriei Râmnicului i s-a comunicat că este necesară revocarea şi nu suspendarea articolelor din Hotărârea nr. 59/11 martie 2013, referitoare la aprobarea declanşării procedurii de expropriere a imobilelor-construcţii şi terenuri, afectate de realizarea obiectivului de investiţii „Arteră de legătură între b-dul Nicolae Bălcescu şi b-dul Tineretului, inclusiv rampele aferente pasajului suprateran”.
(Petre Coman)