Primarul penal Frâncu îi amenință pe râmnicenii, care nu și-au modernizat casele, că intră cu buldozerul peste ei
Halucinant, șocant, demențial, ilegal, PENAL! Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, AMENINȚĂ proprietarii unui imobil din centrul orașului, că INTRĂ CU BULDOZERUL în clădire! ”Dacă până la 1 martie anul viitor nu văd că se începe remedierea situaţiei, se va intra cu buldozerul”, a declarat primarul Emilian Frâncu, făcând referire la situaţia clădirii Socom Moda Sârguinţa din centrul oraşului. ”V-am sprijinit şi v-am susţinut punctul de vedere în faţa fostei administraţii locale”, a transmis edilul-şef, ”dar vreau să văd că demaraţi modernizarea clădirii şi că întreaga zonă va căpăta un accent civilizat, demn de centrul unui oraş european”. Primarul Frâncu a mai apreciat că pot exista unele întârzieri ca urmare a derulării unor proceduri de licitaţie, dar că termenul de 1 martie 2014 este unul final pentru începerea rezolvării acestei situaţii. Domnule primar Frâncu, ne scuzați că vă aducem aminte: trăim într-un stat de drept în care PROPRIETATEA ESTE GARANTATĂ PRIN LEGE!!! Sunteți pe cale să comiteți încă o INFRACȚIUNE! Cum adică să intrați cu buldozerul într-o clădire invocând un motiv destul de stupid. Atât vă duce mintea? Ați vorbit cu proprietarii clădirii, ce spun oamenii? Emilian Frâncu s-a transformat într-un adevărat PERICOL PUBLIC, individul cu probleme grave la mansardă trebuie îndepărtat urgent de la primărie, altfel ne trezim că intră cu buldozerul în toate casele și blocurile din oraș care nu sunt modernizate. E grav, e trist, e revoltător ce se întâmplă! (Tiberiu Pîrnău)
Acesta este mesajul pe care l-am trimis in mod civilizat domnului primar pe pagina sa de faecebook:
Buna seara, domnule Primar, cu tot respectul pe care vi-l port , ca ramniceni care se cunosc de 20 de ani de cand am pus prima o semnatura pe un contract care a insemnat inceputul functionarii primei televiziuni locale in imobilul unde isi are si astazi sediul, in calitate de cetatean care v-am votat, dati-mi voie sa va spun ca astazi prin ceea ce ati spus mai sus m-ati dezamagit… Stiti foarte bine ca abia acum o luna v-ati pus semnatura pe autorizatia de construire a proiectului de modernizare a imobilului respectiv si sper ca ati fost informat corect de subalternii dvs care au venit de 2 ori sa vada in ce stadiu suntem cu procedurile legale de atribuire a acestei lucrari prin licitatie publica, sper ca vi s-a spus ca la 1 februarie 2014 vor fi demarate lucrarile….. Si daca ati fost informat, ce sens a avut aceasta punere la colt a noastra in fata opiniei publice? Expresii de genul ” se intra cu buldozerul ” sau „remedierea situatiei” nu mi se par potrivite.. ma duc cu gandul la alti edili care au vrut sa demoleze acest imobil de 3 ori in interesul propriu sau al acolitilor lor.. Si nu au reusit … Pentru ca noi ne-am opus si pentru ca LEGEA s-a opus… A intra cu buldozerul intr-o proprietate privata fara sa aveti de partea dvs legea este un abuz… chiar si numai de limbaj…. Cat priveste ” remedierea situatiei” sper sa remediati dvs situatia declaratiilor dvs belicoase, ca noi ne vom vedea de treaba si vom realiza proiectul asa cum ne-am angajat fata de membrii nostri cooperatori care ne-au acordat increderea lor cand ne-au imputernicit sa realizam acest proiect.Va doresc o seara mai buna decat a mea, Mariana Nitu- presedinte Moda Sarguinta SCM