EVAZIONIȘTII Radu Dan și Mihai Petruț au ajuns în SPATELE GRATIILOR
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Valcea au dispus, la data de 20.12.2013, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor RADU DAN şi MIHAI PETRUŢ pentru săvârşirea infracţiunii continuate de evaziune fiscală.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, în calitate de administratori ai unei societăţi comerciale al cărui obiect de activitate consta în comerţul cu deşeuri şi resturi, nu au evidenţiat în actele contabile sau în alte documente legale, un număr de 742 facturi fiscale emise cu prilejul efectuării unor operaţiuni comerciale de livrare de mărfuri ori prestări de servicii către 24 de societăţi comerciale, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul statului.
Prejudiciul total cauzat bugetului statului este în sumă de 2.856.455,55 lei (echivalentul sumei de 650.000 euro), iar pentru recuperarea acestuia procurorii au instituit măsuri asiguratorii asupra unui număr de 7 autovehicule aparţinând inculpaţilor.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Vâlcea.
Reamintim faptul că la data de 01.11.2013, instanţa de judecată a admis cererea procurorilor şi a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de cei doi inculpaţi pe o perioadă de 29 zile, măsură prelungită de Tribunalul Vâlcea până la data de 30.12.2013.
Cercetările penale au fost efectuate în colaborare cu ofiţeri din cadrul I.P.J. Vâlcea – Serviciul de Investigare a Fraudelor şi cu sprijinul tehnic al Direcţiei de Operaţiuni Speciale.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.