Accidente rutiere în Râmnicu Vâlcea
La data de 07 ianuarie a.c., ora 16.09, M. Ştefan, de 24 ani, din mun. Râmnicu Vâlcea a condus un autoturism Porsche pe strada Ştirbei Vodă în municipiul Râmnicu Vâlcea , iar la o intersecţie semaforizată a fost surprins de traversarea neregulamentară, pe culoarea roşie a semaforului electric a Vioricăi Z., de 43 ani, acroşând-o cu partea dreapta faţă. În urma impactului, autoturismul a intrat în coliziune cu un autoturism Chevrolet, ce era oprit în faţa sa pentru a vira la stânga. Pietonul rănit a fost transportat la spital, primind diagnosticul de contuzie picior drept. În urma testării ambilor conducători auto, cât şi pietonului a fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de negativă la conducătorii auto, iar pietonul valoarea de 0,79mg/l alcool pur în aerul expirat.
• La data de 07 ianuarie a.c., ora 17.30, Ş. Constantin, de 23 ani, din comuna Ioneşti condus de un autoturism Fiat pe strada Buna Vestire din mun. Rm. Valcea, iar la o intersecţie nu a respectat semnificaţie indicatorului CEDEAZĂ TRECEREA, a pătruns în intersecţie şi nu a acordat prioritate de trecere autoturismului Volkswagen, condus de P. Maria, de 36 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a Elizei Ş., pasager în autovehiculul Fiat, fiind diagnosticată cu TCC acut minor gr. 0, contuzie toracică. În urma testării ambilor conducători auto cu aparatul etilotest, a rezultat că aceştia nu au consumat băuturi alcoolice.