Primăria Râmnicu Vâlcea a demarat distribuirea de ajutoare alimentare comunitare suplimentare
Primăria municipiului a demarat distribuirea de ajutoare alimentare comunitare suplimentare pentru beneficiarii Programului PEAD 2013 din Râmnicu Vâlcea, cunoscuţi pe plan local ca având un grad crescut de vulnerabilitate socio-materială şi care au mai ridicat astfel de produse în cadrul programului. Potrivit unui comunicat al primăriei, cantităţile de produse ce urmează a se distribui suplimentar sunt: făină – 3 kg, mălai – 2 kg, zahăr – 1 kg, ulei – 2 l, zacuscă – 0,400 kg (1 ct.), miere – 0,250 kg. (1 ct.), paste făinoase – 2 pach. (1 kg.), conservă carne porc – 2 ct. şi roşii în suc propriu – 2 ct. Acţiunea urmează să se finalizeze până în 28.02.2014.
Documentele necesare a fi prezentate de către beneficiari sunt aceleaşi ca şi în prima etapă a programului PEAD, iar ridicarea produselor de la depozitul din str. Ferdinand se va face în baza bonului de ordine eliberat în ziua precedentă de către personalul de la depozit. Au prioritate persoanele aflate pe listele nominale, cunoscute ca având situaţii sociale şi materiale deosebite, din următoarele categorii: 1. beneficiari de venit minim garantat; 2. şomeri înregistraţi la AJOFM Vâlcea; 3. pensionari cu pensia sub 400 lei/lună; 4. persoane cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii; 5. persoane beneficiare ale unor legi speciale (invalizi, veterani şi văduve de război, persecutaţi politic; eroii-martiri şi luptătorii de la Revoluţia română din dec. 1989 şi de la revolta anticomunistă de la Braşov din nov. 1987) cu venituri cumulate, obţinute exclusiv din aceste legi, de sub 400 lei/lună.