Șpârle și șopârle, 20.01.2014
• De câteva luni, Guvernul şi Ministerul Finanţelor Publice încearcă să constituie structurile teritoriale ale Direcţiei Generale Antifraudă, instituţia care fi trebuit să înlocuiască vechea Gardă Financiară. Numai că, procedura este greoaie, întrucât în judeţul Vâlcea a fost ocupat… un singur post de inspector antifraudă din cadrul DGA. Deşi s-a promis eficientizarea activităţii de control, DGA nu lucrează pentru că instituţia nu s-a organizat. De fapt, în mare parte, Garda Financiară a fost o instituţie incomodă pentru că existau mulţi comisari care nu „scriau la dictare” şi care şi-au făcut onest şi cu profesionalism datoria.
• Primarul din Drăgăşani, Cristian Nedelcu, este un adevărat „colecţionar” de proprietăţi imobiliare: a ajuns în prezent la ŞASE locuinţe, din care cinci sunt plasate în municipiul Drăgăşani, iar una în Bucureşti. Pe lângă acestea, edilul şef Nedelcu (care spune că este din PSD, partidul… celor săraci), mai deţine două terenuri intravilane tot în Drăgăşani. Proprietăţile imobiliare ale jupânului de Drăgăşani sunt întregite de un depozit bancar la BCR în valoare de 10.000 euro şi de veniturile anuale ale familiei de peste 900 milioane de lei vechi.
• Surse demne de încredere ne-au confirmat informația că senatorul liberal Dan Nițu este hotărât să-l „radă“ pe deputatul Cristian Buican. Nițu și-a angajat în luptă toate forțele politice și economice pentru a-l detrona din funcția de președinte al PNL Vâlcea pe Buican. Patronul de la Damila este supărat că inițiativele sale sunt tratate cu indiferență de actualul lider PNL. Așadar, se anunță ani grei pentru camarila țărănistă aciuată la umbra baronului de Perișani. Curat cannibalism liberal!
• Comisarul Săraru din Drăgășani a fost pus pe liber. La urechile șefilor săi au ajuns „isprăvile“ din teren ale „experimentatului“ comisar de Gardă Financiară. Comercianții din muncipiu și nu numai au respirat ușurați. Din nefericire mai multe „sosii“ ale lui Săraru au rămas în activitate. Sperăm că la următoarea „epurare“ să dispară și acestea…
• Surpările de teren au și părți bune! Un politician vâlcean, mare om de afaceri, a primit peste un milion de lei (10 miliarde lei vechi!) de la un coleg de partid, primar al unei stațiuni, care pozează în cel mai cinstit edil vâlcean. Mai exact, firma politicianului a încasat acești bani pentru a reabilita un amfiteatru pe care tot ea îl construise, în cadrul unui contract de 22 de milioane de lei. Am publicat această informație pentru a nu se mai bate anumiți ipochimeni cu cărămida în piept că ei sunt cei mai curați oameni din Univers!
• Mai mulți avocați, aflați în relații de concubinaj (și în unele cazuri de „amantlâc“) cu judecătoare fac averi considerabile din traficul de influență, pe care-l exercită cu grație cu ajutorul iubitelor. SRI cunoaște situația, a transmis informațiile la DNA. Rămâne să constatăm când vor intra în forță procurorii în aceste relații total imorale și ilegale!