La nivelul judeţului Vâlcea, din totalul celor 14.358 fapte penale sesizate, peste 30% au reprezentat furturile
• Potrivit unui bilanţ al Inspectoratului de Poliţie Judeţean pe anul 2013,
Zilele trecute, Florian Marin, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, a prezentat un scurt bilanţ al activităţii instituţiei desfăşurată în cursul anului trecut. Perioada anului 2013 s-a caracterizat prin continuarea procesului de eficientizare a serviciului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, atât sub aspect conceptual, cât şi organizaţional, urmărindu-se atingerea standardelor impuse de Uniunea Europeană, având ca rezultat menţinerea sub control a fenomenului infracţional, creşterea nivelului de încredere a cetăţenilor în poliţie şi a gradului de satisfacţie faţă de activitatea acestei instituţii. Referitor la infracţionalitatea sesizată, deşi ne situăm peste media naţională, numărul absolut al infracţiunilor sesizate a scăzut faţă de 2012 cu 1080 infracţiuni, iar faţă de 2010 cu 3404 infracţiuni. În acelaşi timp, privitor la infracţionalitatea stradală sesizată, inspectoratul se situează pe locul 26 cu 427 infracţiuni, înregistrând cea mai mică valoare faţă de anii trecuţi. Scăderea infracţionalităţii stradale sesizate şi a celei sesizate în general, indică printre altele şi o mai mare eficienţă a activităţilor preventive desfăşurate. Indicatorii privind activitatea de constatare, respectiv numărul de infracţiuni din dosarele în care s-a început urmărirea penală în anul 2013, situează inspectoratul pe locul 10 pe ţară.
În ceea ce priveşte criminalitatea sesizată se înregistrează scăderi, reflectate într-un procent de 7%. De asemenea un aspect important îl constituie trendul descendent al infracţionalităţii sesizate de natură judiciară. Cu excepţia lunilor februarie şi aprilie când infracţionalitatea sesizată a fost mai mare în anul 2013 faţă de 2012, în restul perioadei numărul infracţiunilor sesizate a fost mai redus în anul 2013. În funcţie de mediul de producere al infracţiunilor sesizate evoluţia criminalităţii se prezintă astfel: în mediul urban infracţiunile sesizate au scăzut cu 4,63% de la 7.862 la 7.498, faţă de anul 2012, iar în mediul rural au scăzut cu 9,96%, de la 7.568 la 6.814. Ponderea cea mai mare o reprezintă infracţiunile de natură judiciară (56,45% din totalul infracţiunilor sesizate), aspect care se regăseşte şi la nivel naţional.
În anul 2013, la nivelul judeţului Vâlcea, din totalul celor 14.358 fapte penale sesizate, cea mai mare pondere au avut-o următoarele genuri de fapte: furtul (4.423 fapte; 30,81%), lovirea sau alte violenţe (2.194 fapte; 15,28%.), distrugerea (993 fapte; 6,92%), ameninţarea (767 fapte; 5,31%), infracţiunile la regimul rutier (742 fapte; 5,17%), înşelăciunea (671 fapte; 4,67%), infracţiunile silvice (453 fapte; 3,15%), vătămarea corporală din culpă (437 fapte; 3,04%), abuzul în serviciu (395 fapte; 2,75%), tulburarea de posesie (378 fapte; 2,63%) De precizat este faptul că primele 5 categorii reprezintă 63,51% din totalul infracţiunilor sesizate la nivelul judeţului Vâlcea.
Criminalitatea gravă, comisă cu violenţă
În politica de combatere a criminalităţii, eforturile s-au focalizat pe contracararea infracţiunilor grave săvârşite contra vieţii şi integrităţii corporale a persoanei. Alături de această prioritate a fost continuată şi activitatea de prevenire şi combatere a micii criminalităţi, care deşi nu are un pericol social foarte mare, prin frecvenţa cu care se comite şi prin disconfortul social pe care îl provoacă, a constituit o prioritate. Este semnificativ că în perioada analizată nu s-au comis omoruri la comandă sau pentru reglarea de conturi între grupări criminale rivale. Au fost înregistrate 4 infracţiuni de omor (-3), 4 tentative de omor (-2). Criminalitatea de mare violenţă înregistrează scăderi faţă de anii 2009, 2010 şi 2012. Un accent important în perioada analizată a fost pus pe cunoaşterea activităţilor desfăşurate în afara legii de către grupările infracţionale, destrămarea şi tragerea la răspundere penală a membrilor acestora reprezentând o prioritate pentru poliţiştii cu atribuţii în acest domeniu. În anul 2013 s-a reuşit destrămarea a 8 grupări infracţionale, care erau compuse din 28 membri. Scăderea numărului de infracţiuni sesizate intrafamiliale, în special în ceea ce priveşte faptele de omor, dar şi mica violenţă reprezintă un aspect pozitiv, singurele creşteri importante fiind înregistrate în ceea ce privesc infracţiunile de abandon de familie.
Pe linia infracţiunilor contra patrimoniului, în anul 20123 au fost sesizate 6806 infracţiuni, mai puţine decât în ultimii doi ani. O pondere importantă din infracţiunile contra patrimoniului o deţin furturile (4423; 65%). Raportat la furturi, cauzalitatea este una complexă şi care impune luarea de măsuri atât cu caracter preventiv, cât şi de combatere în acest domeniu. La numărul tâlhăriilor sesizate, inspectoratul se situează pe locul 21, cu 15 infracţiuni la 100.000 locuitori, sub media naţională care este de 23 infracţiuni la 100.000 locuitori, totodată înregistrând şi scăderi faţă de 2012 cu 9%, de la 66 la 60 fapte sesizate.
Regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase
Anul 2013 s-a caracterizat prin derularea mai multor planuri de acţiune, declanşate la nivel naţional, privind legalitatea desfăşurării operaţiunilor cu obiecte pirotehnice, verificarea respectării normelor legale referitoare la vânătoare , pe linia armelor introduse ilegal din Bulgaria, respectării regimului substanţelor pentru protecţia plantelor. În judeţul Vâlcea în urma verificărilor deţinătorilor de arme, s-a luat măsura de anulare a dreptului de deţinere, port şi folosire faţă de 58 dintre aceştia, precum şi măsura suspendării în 16 de cazuri. În perioada analizată, au fost constatate 34 infracţiuni la Legea 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor (+20 faţă de 2012), 20 infracţiuni la Legea 126/1995 privind regimul materialelor explozive (+1 faţă de 2012), 23 infracţiuni la Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului (+10 faţă de 2012) şi 21 infracţiuni la regimul materialelor explozive. În cadrul dosarelor penale întocmite au fost ridicate în vederea confiscării 34 arme de foc, 22 letale şi 12 neletale, precum şi 364 cartuşe. În acelaşi timp au fost confiscate şi 126,4 kg articole pirotehnice şi 1 kg substanţe toxice deţinute ilegal.
Criminalitatea economico-financiară
Având în vedere HCSAT nr. 69/2010, încă din anul 2010, la nivel naţional, a fost înfiinţat un Grup de Lucru Interinstituţional pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, la nivelul fiecărui judeţ constituindu-se Grupuri de Lucru Operaţionale care au acţionat în baza unor planuri de acţiune comune, în special pe 9 domenii de manifestare a fenomenului evazionist. Activitatea în cadrul GLO Vâlcea în perioada anului 2013 a constat în: sub coordonarea Parchetului, a fost începută urmărirea penală în 178 cauze penale din domeniul evaziunii fiscale, ce au condus la întocmirea a 14 rechizitorii de către Parchet; a fost instituită măsura arestării împotriva a 3 persoane, iar pentru alte 30 persoane, deşi s-a propus măsura reţinerii, instanţa a hotărât şi instituit obligaţia de a nu părăsi localitatea; valoarea bunurilor indisponibilizate de poliţie 129.935 lei; valoarea măsurilor asiguratorii instituite de ANAF 63.464.757 lei; prejudiciul recuperat de Parchet 3.694.717 lei. Combaterea fenomenului infracţional ce se manifestă în sfera economico-financiară reprezintă principala misiune a poliţiei de investigare a fraudelor, iar maniera de abordare a criminalităţii economico-financiare a constat în direcţionarea eforturilor spre combaterea faptelor ilegale grave din economia judeţului. În anul 2013, la nivelul judeţului au fost sesizate un număr de 2138 (-76; -3,43%) infracţiuni şi s-au constatat (IUP şi declinate) un număr de 1304 (+39; +3%) infracţiuni. În ceea ce priveşte criminalitatea economico-financiară (doar cu IUP), I.P.J. Vâlcea ocupă locul 30, volumul criminalităţii de 247,79 fiind sub media naţională care este de 317 infracţiuni la 100.000 locuitori. Raportat la volumul criminalităţii economico-financiare al infracţiunilor declinate, ne situăm pe locul 19 la nivel naţional în apropierea mediei existente la nivel de ţară. Referitor la constatările pe linie de evaziune fiscală se înregistrează creşteri, de la 173 la 223 (+50, +28,9%), aspect important, mai ales în contextul în care se pune un mare accent pe prevenirea şi descoperirea acestor infracţiuni, în acest sens fiind emise O.U.G. 54/2010 privind unele măsuri de combatere a evaziunii fiscale, precum şi HCSAT 69/2010. În perioada analizată au fost soluţionate un număr de 18 dosare penale complexe (10 cu RTUP) în care au fost învinuite 33 persoane şi totodată au fost declinate 12 dosare către DNA şi DIICOT, în care au fost cercetate 27 persoane. Referitor la situaţia pe linia combaterii faptelor de corupţie, precizăm că au fost soluţionate 35 dosare penale (+6), din care 9 (+2) au fost declinate la DNA. Au fost declinate 147 infracţiuni de corupţie (+68), în cadrul acestora fiind deferite parchetelor 57 persoane (+11), din care 18 (+7) la DNA.
Criminalitatea stradală
Infracţiunile stradale sesizate au cunoscut un trend descendent la nivelul judeţului de la 543 fapte în anul 2009, la 525 în anul 2010, la 479 în anul 2011, la 446 în anul 2012 şi la 427 în anul 2013, ceea ce reprezintă un aspect foarte important, având în vedere impactul social deosebit al acestor infracţiuni. Cele 427 infracţiuni stradale reprezintă doar 2,97% din totalul sesizărilor. Scăderea numărului de infracţiuni se reflectă şi în volumul criminalităţii, ceea ce face ca inspectoratul să se situeze pe locul 26, mult sub media naţională. Din totalul acestora, un număr de 386 fapte penale (90,40%) au fost comise în mediul urban şi 41 fapte penale (9,60%) în mediul rural, 128 fapte penale (29,98%) au fost comise pe timp de zi şi 299 fapte penale (70,02%) au fost comise pe timp de noapte. În anul 2013, la nivelul judeţului Vâlcea, din totalul celor 427 fapte penale stradale, au fost sesizate următoarele genuri de fapte: furtul (387 fapte; 90,63% – în special furturi de/din autovehicule), tâlhăria (26 fapte; 6,09%.), infracţiuni la Lege nr.61/1991 (6 fapte; 1,41%), ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice (4 fapte; 0,94%), infracţiuni la Legea nr.143/2000 (2 fapte; 0,47%), omorul (1 faptă; 0,23%), violul (1 faptă; 0,23%). În mediul rural au fost sesizate 6814 infracţiuni (-754; -9,96%) şi astfel putem afirma că situaţia este una pozitivă la acest indicator. Privitor la infracţiunile stradale sesizate în mediul rural, înregistrăm 41 fapte cu 21,15% mai puţin decât în anul 2012, când s-au înregistrat 52 fapte. În anul 2013 conform concepţiei implementate încă din 2011 s-a menţinut organizarea pe secţii de poliţie rurală, în organigrama I.P.J. Vâlcea fiind prevăzute 11 astfel de secţii, iar din luna septembrie 2012, la nivelul tuturor inspectoratelor de poliţie judeţene, au fost constituite 77 posturi de poliţie comunale.