|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Avalanşe şi copaci rupţi în Vâlcea 

fagaras-avalansa

Avalnseşele şi copacii rupti sub greutatea zapezii au dat de cap drumarilor în cursul nopţii în judeţul Vâlcea.

Pe DN 7 A Malaia –  Voineasa, dar şi pe DN 7 pe Valea Oltului între Călimneşti şi Brezoi au fost mai multe intervenţii pentru îndepărtarea mormanelor de zăpadă căzute de pe versanţi dar şi a copacilor. In cădere copacii au rupt mai multe fire de curent electric si doi stâlpi de telefonie.

Circulaţia a fost oprită aproape două ore. În trafic a fost blocată şi o ambulanţă care transporta la spital un copil de doi ani în stare febrilă. Pacientul a fost transbordat destul de repede şi nu au existat probleme” se artă în comunicatul Inspectoartului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Drumarii îi averitizează pe soferi să circule cu mare băgare de seama pe cele două drumuri nationale deoarce exită în continuare pericolul formării avalanşelor şi a căderilor de copaci pe carosabil
Salvamontiştii trag şi ei un semnal de alarmă şi-i avertizează pe turişti să nu se aventureze pe munte. Stratul proaspăt de nea de aproape un metru a căzut peste unul îngheţat şi în orice clipă se pot declanşa avalanşe gradul III pe o scară de la I – IV.

Din cauza viscolului şi-a stratului gros de zăpada care au rupt retelele de curnet electric 13 localitati sunt in beznă. În judeţul Vâlcea nu există drumuri nationale sau judeţene înzăpezite, anunţă comandamentul de iarnă. Cu toate astea pe mai multe drumuri nationale coloanele de camioane cu masa mai mare 7,5 tone se întând pe cîiva km.

“De sâmbătă de la ora 13.00 stăm pe dreapta, ni s-a spus că nu se circulă spre Pieşti. Nu ne mai ajunge combustibilul să ajungem la destinaţie, stăm cu motoarele pronite să nu îngheţăm” susţine un şofer care trebuie să ajungă la Bucureşti.

Autorităţile din Vâlcea au fost nevoite să restricţioneze circulaţia camioanelor de mare tonaj pe DN 7 atât spre Sibiu cât şi spre Piteşti pentru a permite drumarilor din Argeş să deszăpezească drumul.

EVZ.ro

 

Leave a Response