|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Externalizarea Carierei Berbești apare în scrisoarea FMI 

ciurel3

Directorul CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, a declarat ieri, la o emisiune la TV Sud, că externalizarea Carierei Berbești este trecută în scrisoarea de intenție cu FMI și va fi realizată. El a menționat că a reușit să convingă FMI și Fondul Proprietatea de ce este bine să fie făcută această divizare.

Argumentul cu care Ciurel a convins FMI este acela că vor fi automat reduse arieratele, prin trecerea exploatărilor din Vâlcea de CET Govora. Divizarea va fi gata până la 1 mai, a spus Ciurel, şi va avea efectul unei concedieri, câtă vreme 1.300 de oameni ies din CE Oltenia.

În același timp, liderii de sindicat din Berbești încearcă să evite externalizarea prin orice mijloace. Drept urmare, sindicaliștii din Cariera Berbești s-au întâlnit luni cu autoritățile Consiliului Județean Vîlcea, pentru a discuta problema externalizării exploatării din CE Oltenia. “La inițiativa sindicatelor de aici am participat la o întâlnire pentru că politicienii au inițiat un proiect de lege prin care vor să transfere carierele Berbești și Alunu la Consiliul Județean. Am trimis și opinii scrise pe site-ul senatului, și alți salariați din companie în care ne exprimăm dezacordul față de acest proiect. Știm că CE Oltenia nu are treabă cu noi decât că vrea că recupereze banii de la CET Govora, purtătoare de penalități. Să se achite datoria, să se găsească formula de plată a datoriei și noi să rămânem în CE Oltenia”, a declarat liderul de sindicat al Sindicatului Cărbunelui Berbești, Dorel Glomnicu.

Zilele trecute liderii de sindicat din zonă au trimis politicienilor o scrisoare deschisă prin care anunțau că nu sunt de acord cu separarea lor de CE Oltenia. Liderii au pus punctual pe I și au amintit că cei 1000 de angajați de la Berbești-Alunu înseamnă 4.000 de  voturi și ar trebui să analizeze bine lucrurile. (pandurul.ro)

Leave a Response