|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Greva foamei la Sibiu, pentru pădurile din Vâlcea 

2014_02_05_0_2_ultima-ora-greva-foamei-la-sibiu-pentru-padurile-din-valcea_56609

Greva foamei este soluţia extremă la care a apelat Mircea Anania Robescu, în vârstă de 65 de ani, din judeţul Vâlcea, în încercarea de a salva pădurile din zona sa, de tăierile ilegale. Omul a venit să protesteze din satul Robeşti, comuna Câineni, tocmai la Sibiu, convins fiind că de aici va fi mai bine auzit decât de la Râmnicu-Vâlcea.
”Pentru păduri facem greva foamei şi fac grevă aici pentru că poate ne aude cineva. Azi am venit la Sibiu şi din 21 ianuarie sunt în grevă”, a declarat Mircea Anania Robescu, adăugând că ceea ce l-a împins spre acest gest extrem sunt tăierile ilegale de pădure de „pe toată Valea Oltului şi Valea Lotrului”. „Taie pădurile moşnenilor. Până acum s-au tăiat sute de hectare. Sunt epuizat deja, dar până nu se rezolvă nu renunţ”, mai spune vâlceanul.
Mircea Anania Robescu a intrat în a 15-a zi de greva foamei şi este monitorizat de medici. El se va afla doar astăzi la Sibiu, până acum protestând în satul Robeşti – Câineni. (tribuna.ro)

 

Leave a Response