|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

A avut loc şedinţa anuală de lucru a Adunării Eparhiale din cadrul Arhiepscopiei Râmnicului 

arhi

 

 

În Sala „Cozia” a Aşezământului Pastoral-Cultural ‘Sfântul Ierarh Calinic’ din cadrul la Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, pe 4 februarie 2014, s-a desfăşurat şedinţa anuală de lucru a Adunării Eparhiale şi ale Consiliului Eparhial, în care a fost analizată activitatea bisericească din cuprinsul eparhiei în anul 2013. Deschiderea lucrărilor a fost precedată de săvârşirea slujbei de Te Deum începând cu ora 10 în Catedrala Arhiepiscopală ‘Sfântul Ierarh Nicolae’ din Râmnicu Vâlcea. Slujba a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Gherasim şi a membrilor Adunării Eparhiale.

Lucrările propriu-zise, prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim s-au desfăşurat în Sala de şedinţe ‘Cozia’ a Aşezământului Pastoral-Cultural ‘Sfântul Ierarh Calinic’, din incinta Centrului Eparhial începând cu orele 11.00. Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Gherasim, preşedintele Adunării Eparhiale, a deschis şedinţa, după care Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul a adresat un cuvânt de evaluare, în care a evidenţiat pe scurt activitatea din anul 2013 şi priorităţile pentru anul 2014. După ce comisiile permanente ale Adunării Eparhiale au analizat rapoartele de activitate, Înaltul Ierarh a invitat preşedinţii comisiilor permanente să prezinte referatele, după care s-a citit raportul general anual al Consiliului Eparhial.

În deplină concordanţă cu proclamarea în Biserica Ortodoxă Română, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a anului 2014 ca ‘Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română’, membrii Adunării Eparhiale şi-au exprimat aprecierea pentru realizările anului 2013, au propus o serie de obiective pentru soluţionarea problemelor administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei pentru anul 2014.

 

Menţionând faptul că întâlnirea aceasta reprezintă atât o analiză obiectivă a activităţii eparhiale din anul 2013, cât şi o încurajare a lucrării comune a slujitorilor şi credincioşilor din această zonă, pentru propăşirea Bisericii, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Gherasim a supus aprobării plenului propunerile comisiilor şi raportul general anual al Consiliului Eparhial, Adunarea Eparhială aprobând rapoartele comisiilor de specialitate.

 

Aşa cum reiese din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea eparhială este: ‘organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei. Ea se compune din reprezentanţii aleşi ai clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, cu un mandat de 4 ani, numărul total al membrilor fiind de 30’.

 

Ioan Liviu Găman,

Arhidiacon

Leave a Response