|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Cursuri de formare pentru persoanele inactive și șomerii din judeţul Vâlcea 

someri-flickrDmitri-Beljan-11

 Odată cu începerea acestui an, în cadrul proiectului „COMUNact – comunitate activă pentru ocupare deplină” (POSDRU 110/5.2./87230), a fost demarat un amplu program de calificare. Programul de calificare se adresează grupului țintă al proiectului, respectiv persoanelor din mediul rural inactive în câmpul muncii, a celor ocupate în agricultură de subzistență, șomerilor.

 

Începând cu 20 ianuarie 2014 au fost lansate cursuri de calificare, după cum urmează:

–          Curs de bucătar – 12 participanţi

–          Curs de frizer, coafor, manichiurist, pedichiurist – 28 de participanţi

 

Un al doilea program de formare, ce are ca scop perfecționarea în „competențe „antreprenoriale”, a demarat în data de 10 februarie 2014 și cuprinde trei serii de formare:

  • 10 – 14 februarie în localitatea Lăpușata;
  • 17 – 21 februarie 2014 în localitatea Stoenești;
  • 24 -28 februarie 2014 în localitatea Vaideeni.

 

Cursurile vor fi formate din aproximativ 25 de persoane pentru fiecare localitate.

 

Ulterior acestor cursuri vor fi demarate activităţi de elaborare a planurilor de afaceri şi va fi oferită consultanță persoanelor din grupul țintă care doresc să beneficieze de suport până la deschiderea propriilor afaceri.

 

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 5, „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul Major de Intervenţie 5.2 „Promovarea sustenabilității pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce privește dezvoltarea resurselor umane și ocuparea forței de muncă”.

Acest proiect este implementat în judeţul Vâlcea de Global Commercium Development SRL împreună cu partenerul său transnațional Nanfor Iberica (Spania).

 

Persoană de contact Ilie Bondoc, expert comunicare

ibondoc@globalcommercium.ro; telefon: 0722607873

 

Leave a Response