Direcţia de Protecţie Socială monitorizează atent, două cazuri de risc social
Direcţia de Protecţie Socială monitorizează atent, în această perioadă, două cazuri de risc social, respectiv doi bunici care au în plasament 4 nepoţi minori cu vârste între 3 şi 10 ani şi o femeie în vârstă de 78 de ani, văduvă, fără descendenţi direcţi şi cu probleme de sănătate mintală. În primul caz se intenţionează acordarea de sprijin la gestionarea bugetului familiei în vederea reducerii debitului la asociaţia de proprietari (în contextul în care familia a achitat parţial, din resurse proprii, obligaţiile ce îi revin), iar în cel de-a doilea au fost contactaţi medicul de familie şi medicii specialişti în vederea obţinerii certificatului de handicap şi internării într-un centru de îngrijire. În paralel, DPS desfăşoară acţiunea de distribuire a suplimentului de ajutoare alimentare comunitare, în ultima săptămână, 3.500 de persoane cu situaţii socio-economice precare intrând în posesia alimentelor cuvenite.