Oltchim reduce pierderile şi se pregăteşte de o nouă tentativă de privatizare
Combinatul chimic Oltchim, aflat în insolvenţă de la începutul anului trecut, a raportat pentru anul trecut pierderi cu 50% mai mici, de puţin peste 64 de milioane de euro, în principal ca urmare a reducerii semnificative a cheltuielilor financiare, reiese din datele trasmise luni de companie Bursei.
Din activitatea de exploatare, Oltchim a consemnat pierderi cu peste 17% mai mici. Pe de altă parte, şi veniturile din exploatare au coborât cu peste 33 de procente, cu cheltuieli cu peste 28% mai mici. Valoarea exporturilor şi a livrărilor intracomunitare în afara României a fost de 69,4 milioane de euro, reprezentând 62% din cifra de afaceri, iar valoarea importurilor şi achiziţiilor intracomunitare a fost de 10,5 milioane euro, astfel că balanţa externă a fost pozitivă anul trecut, se mai arată în raportul companiei.
Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acţiunile Oltchim, şi a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza combinatul chimic, care a intrat în insolvenţă la începutul lui 2013. În luna decembrie a anului trecut, Ministerul Economiei a înfiinţat o nouă firmă, denumită Oltchim SPV, care a preluat activele combinatului chimic, evaluate la peste 305 milioane de euro, valoare care nu reprezintă limita maximă de preţ.
Potrivit rfi.ro, recent, şi creditorii Oltchim au aprobat prelungirea cu două luni, până în 28 martie, a perioadei de vânzare a activelor companiei, la solicitarea potenţialilor investitori. Ultimele declaraţii oficiale ale fostului ministru al economiei indicau că din noiembrie anul trecut interesul pentru Oltchim ar fi revenit, din partea unor companii într-adevăr capabile să opereze un astfel de combinat din China, România, Ungaria, Azerbaijan, Turcia şi Rusia.