O grupare de ţigani din Prundeni „specializată” în furturi de animale a fost destructurată de Poliţie
În dimineaţa zilei de 25 februarie a.c., 36 de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, Formaţiunii de Investigarea Fraudelor, Biroului de Ordine şi Siguranţă Publică şi Proximitate, Serviciului de Acţiuni Speciale, Secţiei 4 Prundeni, Secţiei 11 Verguleasa, Poliţia Băbeni, P.P. Frânceşti, P.P. Bărbăteşti şi specialişti criminalişti au efectuat în comuna Prundeni cinci percheziţii domiciliare la persoane bănuite de comiterea faptelor de furt din locuinţă şi de animale. Cu ocazia percheziţiilor efectuate, au fost identificate mai multe bunuri, de uz gospodăresc, precum şi animale, fiind obţinute probe pentru două furturi din locuinţă, un furt de auto (semiremorcă), subansamble auto şi instalaţie GPL, o bovină, 2 cabaline. La această acţiune au fost cooptaţi specialişti din cadrul DSVSA Vâlcea, fiind identificată o locaţie în care erau sacrificate animale. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, fiind începută urmărirea penală faţă rromii I. Gheroghe, de 24 de ani, R. Ion, de 33 de ani, A. Petre, de 42 de ani, I. M., de 17 ani, M. Constantin, B. Nicolae, M. Valentin.