PDL Vâlcea s-a trezit: Uniunea Social Liberală a fost cea mai toxică alianţă politică de după 1990!
Partidul Democrat Liberal Vâlcea subliniază încă o dată că Uniunea Social Liberală a fost cea mai toxică alianţă politică de după 1990, fiind măcinată de lupte interne pentru supremaţie şi pentru bani.
După 3 ani de zile structura numită Uniunea Social Liberală a demonstrat că a fost un amestec de idei, de perspective şi, mai ales, de orgolii, o structură care a avut valabilitate punctuală – alungarea din prim-planul politicii a PDL şi îndepărtarea preşedintelui de timona executivului.
Din durata de viaţă a Uniunii Social Liberale a rezultat o economie ce agonizează, taxele au crescut şi s-au înmulţit exponenţial, serviciile s-au împuţinat, nivelul de trai a scăzut, puterea de cumpărare s-a micşorat vizibil, educaţia a devenit tot mai precară, iar reforma în sănătate e fără sfârşit. Despre reforma constituţională ce să mai vorbim.
După ce a obţinut o majoritate covârşitoare în Parlament, afişând imaginea unor politicieni hotărâţi să ducă la capăt angajamentele asumate, liderii USL şi-au devoalat apucăturile şi intenţiile. Din păcate pentru România, acestea ne-au adus într-o situaţie economică dezastruoasă şi o instabilitate politică de neimaginat.
Organizaţia Judeţeană a Partidului Democrat Liberal pune la îndoială lejeritatea cu care preşedintele PNL, Crin Antonescu a anunţat hotărârea ieşirii de la Guvernare luată în cadrul Delegaţiei Permanente a PNL.
Deşi pseudo-guvernarea a eşuat, ne exprimăm îndoiala că Uniunea Social Liberală s-a destrămat! Aceeaşi majoritate zdrobitoare va apărea sub o altă formă, cu aceleaşi metehne dar din păcate, previzibil cu aceleaşi rezultate!
Vestea bună este aceea că ar fi dispărut USL-ul. Vestea proastă este că USL-ul n-a murit ci doar s-a deghizat.
Organizaţia judeţeană a PDL Vâlcea îşi exprimă speranţa că aceia care au votat în 2012 majoritatea zdrobitoare a USL-ului au înţeles în sfârşit faptul că le-au fost amarnic înşelate aşteptările legitime, într-un cuvânt sperăm că au înţeles că au fost traşi pe sfoară.
Ne exprimăm în continuare îngrijorarea că aşa zisul „nou program de guvernare” va fi continuat de noul USD plus UDMR plus ce se naşte din noul PNL.
Atragem atenţia cetăţenilor să nu mai fie atât de sensibili la cântecul de sirenă al noii majorităţi, să fie mai atenţi şi obiectivi în evaluarea promisiunilor acesteia.
PDL Vâlcea îşi exprimă speranţa că românii au evaluat corect şi obiectiv guvernarea noastră, că au înţeles că măsurile de austeritate promovate atunci au fost dureroase dar necesare, că noi am receptat corect opţiunea alegătorilor români, şi că am tras învăţămintele necesare.
Ne reafirmăm opţiunea pentru o politică corectă în interesul stabilităţii economice şi politice şi că vom promova din opoziţie toate acele principii care pot relansa România într-un viitor foarte apropiat.