|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

USG va investi în realizarea unui nou calcinator ce va conduce la o creştere a producţiei cu 15% 

usg_37146800

Recent, în cadrul unei vizite la Râmnicu Vâlcea a preşedintelui companiei poloneze, Dariusz Krawczyk, s-a anunţat public că SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA s-a angajat într-un proces de modernizare pe termen lung. Un prim pas a fost deja făcut prin intermediul unei investiţii în creşterea capacităţii de producţie. Un nou calcinator de 500.000 tone pe an şi echipamentele aferente vor fi instalate din acest an, ceea ce va permite o creştere a producţiei cu aproximativ 15% până la sfârşitul anului, însă investiţia se va finaliza în următorii doi ani. Toate companiile din segmentul de sodă, care fac parte din Grupul Ciech, sunt în mod direct sau indirect deţinute în proporţie de 100% de compania mamă. „SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA a trecut printr-o perioadă dificilă în 2013. A fost necesar să se restructureze drastic, să facă economii, să schimbe procesele, să optimizeze resursele, să lupte cu datorii istorice, să găsească soluţii de a menţine compania operaţională şi să răspundă presiunilor sociale, în timp ce opera o reducere cu 23% a dimensiunilor echipei. De la preluarea companiei, la sfârşitul anului 2006, Grupul a finanţat transformarea fostului USG cu peste 130 milioane de euro, în timp ce compania a acumulat aproximativ 100 de milioane de dolari pierderi, între 2007 şi 2012. Începând cu luna mai din 2013, noul management USG-CCG a fost nevoit să introducă un control al costurilor foarte strict, să renegocieze contractele şi datoriile, să asigure optimizarea forţei de muncă, să schimbe structura companiei, separând producţia de activităţile suport, să implementeze noi metode de eficientă şi siguranţă. Între timp, SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA a deschis canalele de comunicare cu autorităţile locale, deoarece societatea este o parte importantă a Platformei Chimice şi se află în conexiune directă cu alte companii locale, aşa cum sunt CET Govora, furnizorul de abur, sau cel de calcar şi saramură, Salrom. USG-CCG a iniţiat discuţii pentru a găsi soluţii comune, având în vedere faptul că toate companiile locale se confruntă cu consecinţele declinului SC Oltchim SA şi incertitudinile mediului economic. Pe ansamblu, SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA a progresat în ultimele luni din 2013 mai mult decât înainte, în privinţa stabilităţii economice. Eforturile noastre au fost recunoscute de Consiliul de Administraţie al Grupului Ciech care a alocat o primă nouă tranşă de investiţii pentru următorii doi ani, ceea ce ne va permite o creştere a capacităţii de producţie. Totuşi, toate investiţiile ce se vor face sunt condiţionate de succesul companiei în a-şi păstra eficienţa operaţională”, a precizat recent conducerea SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA. Zilele trecute, Consiliul de Administraţie al SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA a decis convocarea şedinţei ordinare a Adunării Generale a Acţionarilor pentru data de 18 martie 2014. Acţionarii societăţii sunt chemaţi să aprobe revocarea, din funcţia de membru în consiliul de administraţie, a lui Thomasz  Gryglewski şi alegerea în aceiaşi funcţie, cu un mandat de patru ani, a doamnei Ducin Beata Agnieszka (43 ani). În aceiaşi zi este programată să aibă loc Adunarea Generală Extraordinară a SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA pentru a aproba modificarea corespunzătoare a actului constitutiv al societăţii. Potrivit actualului act constitutiv, Consiliul de Administraţie al SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA se va aduna ori de câte ori este necesar, în orice caz cel puţin o dată la trei luni, la sediul societăţii sau în orice alt loc, după cum este decis. Membrii consiliului de administraţie pot participa la adunare prin apel în conferinţă sau orice altă metodă de comunicare convenită. Consiliul de administraţie poate lua decizii dacă cel puţin trei administratori sunt prezenţi la adunarea consiliului de administraţie. Hotărârile consiliului de administraţie vor fi luate cu votul majorităţii absolute a administratorilor prezenţi la adunare. Procesul verbal al fiecărei adunări a consiliului de administraţie va fi înregistrat în Registrul hotărârilor consiliului de administraţie, semnat de preşedintele consiliului de administraţie sau o persoană desemnată de acesta. Consiliul de Administraţie al SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA poate delega conducerea societăţii unui comitet de conducere conform art. 17 din actul constitutiv. Preşedintele consiliului de administraţie al societăţii poate fi numit şi director general.

Leave a Response