|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Fostul primar din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, judecat din nou la Craiova. Judecarea apelului, amânată pentru data de 20 martie 

DOSAR MITA - VILCEA

Dosarul lui Mircia Gutău, fostul primar din Râmnicu Vâlcea, a ajuns pentru a doua oară pe rolul Curţii de Apel Craiova

Curtea de Apel Craiova a început judecarea apelului formulat de Mircia Gutău, fostul edil al municipiului Râmnicu Vâlcea, condamnat la sfârşitul anului trecut la trei ani şi jumătate de închisoare pentru abuz în serviciu.

Mircia Gutău, primar al municipiului Râmnicu Vâlcea în mandatele 2004-2008 şi 2008-2010, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în februarie 2009, pe când încă ocupa fotoliul de edil. Gutău a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, iar în acelaşi dosar a mai fost deferit justiţiei şi Ion Georgescu, administratorul SC INTER GRUP COM SRL şi SC DANCOMAR SRL, acuzat, la rândul său, de complicitate la abuz în serviciu. Al treilea inculpat din dosar a fost Nicolae Mesea, fost consilier juridic al Primăriei Râmnicu Vâlcea, care a decedat însă în ianuarie 2011, în timpul judecăţii.
Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, în lunile mai-iunie 2005, primarul Gutău şi consilierul juridic Mesea au derulat o procedură de achiziţie publică având ca obiect „Dotări locuri de joacă pentru copii“, cu încălcarea normelor legale. Primăria Râmnicu Vâlcea, în calitate de contractant, a încheiat cu SC DANCOMAR SRL, reprezentată de Ion Georgescu, şase contracte de furnizare a dotărilor pentru locuri de joacă, deşi s-a derulat o singură procedură prin cerere de ofertă pentru un singur astfel de loc. Primăria a plătit pentru componentele celor şase locuri de joacă suma de 852.636 de lei, în condiţiile în care acestea au fost cumpărate de SC INTER GRUP COM SRL la preţul de 321.622 de lei de la o firmă din Bulgaria. Ulterior, SC INTER GRUP a vândut bunurile achiziţionate din Bulgaria societăţii DANCOMAR, administrată tot de Georgescu. Prin interpunerea celor două societăţi comerciale, ambele administrate de Ion Georgescu, Primăria Râmnicu Vâlcea a achitat beneficiarului contractului de achiziţie publică cu 531.014 lei în plus faţă de cea plătită în mod real către furnizorul bunurilor din Bulgaria. Procurorii au mai stabilit că Primăria Râmnicu Vâlcea avea posibilitatea să achiziţioneze bunurile direct din Bulgaria, mai ales că primarul Mircia Gutău ştia preţurile înainte de lansarea procedurii de achiziţie publică, pentru că fusese în Bulgaria împreună cu… Ion Georgescu.

Inculpaţi condamnaţi după rejudecare

Iniţial, dosarul celor trei inculpaţi a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, însă, în aprilie 2009, a fost strămutat la Judecătoria Drobeta Turnu Severin la cererea procurorilor DNA. Pe 22 decembrie 2011, judecătorii din Severin au hotărât să-i achite pe cei trei inculpaţi pentru toate acuzaţiile aduse de procurori. În plus, instanţa a dispus ridicarea sechestrului instituit de procurori asupra unei case şi a unui apartament ale lui Gutău şi asupra unei case aparţinând lui Georgescu. Nemulţumiţi de modul în care au judecat acest dosar magistraţii din Severin, procurorii DNA au făcut recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, instanţă care s-a pronunţat în iunie 2012.
Magistraţii craioveni au considerat că magistraţii din Severin au fost prea indulgenţi cu inculpaţii şi le-au înapoiat dosarul pentru a-i rejudeca pe cei trei inculpaţi, menţinând totodată şi sechestrul pus pe bunurile acestora.
Ulterior, la sfârşitul lunii decembrie 2013, înainte de sărbători, magistraţii de la Judecătoria Drobeta Turnu Severin au dat o hotărâre total opusă celei din decembrie 2011. De data acesta, Gutău şi Georgescu au fost condamnaţi la câte trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru faptele comise. De asemenea, instanţa a dispus ca inculpaţii să achite Primăriei Râmnicu Vâlcea 382.000 de lei cu titlu de daune materiale şi a menţinut sechestrul pus pe bunurile celor doi.
Judecătorii severineni au constatat că Mircia Gutău a fost condamnat în ianuarie 2010 tot la trei ani de închisoare pentru luare de mită şi au contopit pedepsele, după care au luat act că „pedeapsa rezultantă de trei ani şi şase luni închisoare stabilită prin prezenta este executată în întregime de către inculpatul Gutău Mircia“.
Cei doi inculpaţi au atacat cu apel sentinţa dată de instanţa din Drobeta Turnu Severin, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova pe 26 februarie. Ieri, la primul termen de judecată, instanţa a dispus amânarea judecării apelului pentru data de 20 martie.

Condamnare cu executare

Mircia Gutău şi fostul viceprimar Nicolae Dicu au fost condamnaţi definitiv, pe 27 ianuarie 2010, de instanţa supremă, la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru luare de mită. Gutău şi Dicu au fost acuzaţi de procurorii anticorupţie că, în perioada aprilie – iulie 2006, au pretins 50.000 de euro de la patronul firmei Rovimet, pentru a-i elibera un certificat de urbanism. Fostul primar Mircia Gutău a fost eliberat condiţionat din închisoare în septembrie 2011, în urma unei decizii a Tribunalului Mehedinţi.
Şi actualul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, este judecat într-un dosar de luare de mită. În septembrie 2013 a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare. În prezent, Curtea de Apel Bucureşti judecă apelul formulat de edil, următorul termen fiind pe 19 martie. (gds.ro)

One Response to Fostul primar din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, judecat din nou la Craiova. Judecarea apelului, amânată pentru data de 20 martie

  1. Ioana

    Credeti ca toti directorii de deconcentrate din tara sustinuti de PNL isi vor da demisia dupa modelul dat de Antonescu !? Oare ,vor parasi corabia PNL pentru asi pastra scaunele sau vor invoca faptul ca au promovat un concurs ? Vor recunoaste(ei,directorii) ca au promovat un concurs “aranjat” ? Eu nu cred !

     

Leave a Response