|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

ULTIMA ORĂ. Anunţul premierului Victor Ponta legat de GRAŢIEREA lui Gică Popescu 

combo

 

Premierul României, Victor Ponta, a declarat joi, în exclusivitate pentru Gândul, că, „în calitate de simplu cetăţean”, susţine cererea de graţiere a lui Gică Popescu. „În calitate de şef al Executivului” însă, Victor Ponta a afirmat că nu se poate pronunţa.

Premierul României, Victor Ponta, a declarat joi, în exclusivitate pentru gândul, că, „în calitate de simplu cetăţean”, susţine cererea de graţiere a lui Gică Popescu.  „În calitate de şef al Executivului” însă, Victor Ponta a afirmat că nu se poate pronunţa.

„Ca premier nu mă pot pronunţa. Ca simplu cetăţean al României, sigur că susţin cererea de graţiere”, a declarat în exclusivitate pentru gândul Victor Ponta, atunci când a fost întrebat dacă va susţine cererea de graţiere individuală a lui Gică Popescu.

Anunţul premierului vine după ce în cursul acestei după-amiezi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a declarat că va semna petiţia către şeful statului, Traian Băsescu, privind acordarea graţierii individuale pentru Gică Popescu.

„Ca cetăţean al României, dacă va trebui să înaintăm o petiţie pentru graţiere inividuală către preşedintele statului român, pentru Gică Popescu, personal, aş semna-o şi o s-o semnez, să ştiţi”, a precizat Zgonea.

El a arătat că Gică Popescu este un om care a făcut foarte mult bine României şi cu care românii s-au lăudat.

„Este de o sută de ori mai cunoscut decât orice politician din România. Despre Gică Popescu, dacă te duci din Turcia până în Barcelona sau până în nordul Europei, toată lumea ştie că a fost căpitanul Barcelonei şi căpitanul echipei naţionale”, a susţinut Zgonea. El a menţionat că este prieten cu Gică Popescu şi că a jucat fotbal cu acesta.

„Gică Popescu este prietenul meu. Am jucat fotbal împreună. Îl susţin sută la sută. Regret că justiţia nu are şi o componentă socială. E un simbol pentru mine, ca oltean. Îl apreciez şi sunt alături de familia sa”, a spus Zgonea.

 

Tot joi, iderul PNL Crin Antonescu declară că se alătură demersului privind strângerea de semnături pentru graţierea lui Gică Popescu, opinând că „sunt momente în care trebuie să învăţăm să ne preţuim simbolurile naţionale şi să luăm atitudine atunci când acestea traversează clipe dificile ale vieţii lor”.

„Consider că sunt momente în care trebuie să învăţăm să ne preţuim simbolurile naţionale şi să luăm atitudine atunci când acestea traversează clipe dificile ale vieţii lor. Din punct de vedere personal, mă alătur demersului iniţiat de preşedintele clubului Dunărea Calafat cu privire la strângerea de semnături pentru graţierea marelui nostru fotbalist şi căpitan al Generaţiei de Aur, Gică Popescu. Precizez că fac această declaraţie în nume personal, având în vedere amintirea momentelor de bucurie şi de mândrie naţională pe care această personalitate le-a adus fiecărui român prin rezultatele obţinute sub culorile echipei naţionale de fotbal a României. De asemenea, nu trebuie să uităm că Gică Popescu, de-a lungul întregii sale activităţi sportive, a fost un adevărat ambasador al României, făcând apreciat numele ţării noastre, acolo unde politicul nu reuşea”, spune Antonescu,  într-o declaraţie de presă.

Crin Antonescu aminteşte că, în acelaşi timp, prin calitatea pe care a avut-o ca ministru al Tineretului şi Sporturilor, este de părere că simbolurile sportului românesc trebuie susţinute şi apreciate şi după încheierea activităţii sportive. „Am fost şi sunt un promotor al sportului în România, iar valori precum Gică Popescu sunt văzute ca modele pentru tineri”, continuă el.

„Cred că Gică Popescu trebuie privit prin prisma rezultatelor şi beneficiilor pe care le-a adus României de-a lungul timpului, iar în asemenea momente ar trebui să fim solidari. Astfel, fac un apel la toţi cei care s-au bucurat şi s-au simţit mândri că sunt români atunci când Gică Popescu juca sub culorile echipei naţionale, să se alăture acestui demers de strângere de semnături pentru graţiere”, conchide Antonescu.

Potrivit Mediafax, un senator UNPR buzoian a iniţiat o petiţie on-line pentru graţierea fostului fotbalist Gheorghe Popescu, acţiuni similare, de strângere de semnături, fiind iniţiate şi de un consilier local braşovean, dar şi de preşedintele de la Dunărea Calafat, primul club la care a jucat Popescu.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, marţi, la închisoare cu executare pe toţi cei opt oameni din fotbal judecaţi în dosarul transferurilor. (Gandul.info)

Leave a Response