|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

APIA Vâlcea a autorizat la plată în anul 2013 circa 26.500 de fermieri, pentru care s-au decontat 36,7 milioane lei 

Masuri-de-atenuare-a-impactului-impozitelor-agricole--Banii-ar-putea-ajunge-in-vistieria-primariilor

Recent, în cadrul unei şedinţe a Colegiului Prefectural, s-au prezentat activităţile desfăşurate în anul 2013 de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vâlcea. Am aflat că până la data de 31 decembrie 2013 APIA Vâlcea a autorizat la plată, în cadrul Campaniei SAPS 2013, un număr de 26.429 de fermieri, pentru care s-au decontat 36,7 milioane de lei. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este responsabilă cu derularea şi gestionarea fondurilor privind: plăţile directe şi măsurile de piaţă; măsurile finanţate din fonduri europene pentru agricultură, dezvoltare rurală şi pescuit. Centrul Judeţean Vâlcea al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este instituţia publică la nivel teritorial cu cel mai mare impact în rândul populaţiei ce desfăşoară activităţi cu specific agricol, în special din mediu rural. Anual, serviciile prestate de salariaţii instituţiei se adresează celor aproximativ 26.500 de fermieri, deţinători de terenuri agricole, solicitanţi ai plăţilor directe acordate din fonduri europene şi a plăţilor naţionale complementare şi compensatorii la hectar, la care se adaugă aproximativ 10.000 de producători agricoli sau crescători de animale care solicită diferite tipuri de subvenţii, prime sau plăţi complementare directe din bugetul naţional atât în sectorul vegetal, cât şi în sectorul animalier, şi care totalizează mai mult de jumătate din populaţia activă a judeţului, distribuită cu preponderenţă în zona rurală, al carei obiect principal de activitate dar şi de existenţa, îl reprezintă agricultura practicată sub forma culturilor de câmp sau creşterea animalelor. Aşadar, rolul Centrului Judeţean Vâlcea al APIA este determinant în dezvoltarea spaţiului rural, în schimbarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei judeţului. Principalele atribuţii ale Centrului Judeţean Vâlcea, sunt definite prin: verificarea cererilor de plată depuse de beneficiari; autorizarea la plată a cererilor de sprijin financiar sau notificarea beneficiarilor cu privire la cererile neeligibile sau la eventualele nereguli sesizate, în vederea soluţionării acestora; plata sumelor din bugetul de stat către beneficiari; evidenţa contabilă a plăţilor efectuate; asigurarea îndeplinirii cerinţelor cu privire la informarea publică privind activităţile desfăşurate; asigurarea desfăşurării în bune condiţii a activităţilor economice, administrative, contabile şi de personal; implementarea procedurilor privind aplicarea sistemului de intervenţie pentru produsele agricole; implementarea activităţilor derulate prin Sistemul Integrat de Administrare si Control; aplicarea prevederilor din manualele de proceduri şi metodologiile specifice fiecărui tip de activitate; aplicarea şi utilizarea sistemului de identificare a parcelelor agricole; gestionarea cotei de lapte. Activitatea Centrului Judeţean Vâlcea se desfăşoară la nivel judeţean şi la nivel local prin intermediul celor 6 centre locale din Băbeni, Bălceşti, Brezoi, Dragăşani, Horezu, Rm. Vâlcea, la care sunt arondate toate cele 89 de UAT-uri. În conformitate cu prevederile regulamentului CE nr. 65/2011, statele membre pot decide să plătească, în cadrul angajamentelor încheiate de beneficiarii măsurilor Axei II din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), un avans în cuantum de până la 75% din suma cuvenită fermierilor care au depus cereri de plată în cadrul Campaniei de sprijin pe suprafaţă 2013. În acest context Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) împreună cu APIA au decis ca, începând cu data de 05 septembrie 2013, să efectueze plata în avans pentru beneficiarii măsurilor de dezvoltare rurală: 211 „Plăţi pentru zona montană defavorizată”, 212 „Plăţi pentru zone defavorizate – altele decât cele montane” şi 214 „Plăţi pentru agromediu”, din Axa II – Campania 2013, urmând ca ulterior până la începutul lunii decembrie 2013 să fie acordat avansul aferent anului 2013 pentru toţi fermierii autorizaţi în baza de date. Acordarea plăţilor în avans este justificată de necesitatea pregătirii unor măsuri administrative care să asigure efectuarea plăţilor către toţi solicitanţii, până la finalul implementării PNDR 2007-2013, dar şi pentru a veni în sprijinul fermierilor în vederea acoperirii cheltuielilor necesare pentru înfiinţarea culturilor de toamnă şi pentru a încuraja respectarea bunelor practici agricole şi de mediu.

Leave a Response