Răducu Dumitru Mihai, ARESTAT pentru că și-a ÎNJUNGHIAT soția!
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 20 martie 2014, luarea măsurii preventive a reţinerii pe o durată de 24 de ore a suspectului Răducu Dumitru Mihai fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
La data de 21 martie 2014, în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vâlcea, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 29 de zile.
Probatoriul administrat a relevat faptul că, în dimineaţa zilei de 8 martie 2014 inculpatul a acostat-o pe soţia sa R.A.M., de care este despărţit în fapt şi cu care se află în proces de divorţ, proferând ameninţări cu moartea la adresa acesteia, înainte ca persoana vătămată să ajungă la locul său de muncă. În aceeaşi zi, inculpatul a aşteptat-o pe persoana vătămată să termine programul de lucru, iar în jurul orei 15,25 a acostat-o în timp ce se deplasa spre locuinţa sa din Rm. Vâlcea, stăruind să reia legătura de căsătorie şi, fiind refuzat de către aceasta, i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit în zona toracelui, cauzându-i leziuni grave care i-au pus viaţa în pericol.
Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea – Serviciul de Investigaţii Criminale.
Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.