|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

ANPC a dat în judecată Raiffeisen Bank şi cere eliminarea comisionului de administrare din contractele de credit ale instituţiei pentru că ar fi ilegale 

ANPC_a_dat__n_judecat_-4d1cb1a74442e8f479704dae02fcd148

  • ANPC a dat în judecată Raiffeisen Bank şi cere eliminarea comisionului de administrare din contractele …

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dat în judecată Raiffeisen Bank pentru comisioanele de administrare pe care aceasta le percepe la creditele de nevoie personale şi la cele ipotecare, scrie Economica.net.

Instituţia de stat a recurs la instanţă după ce legislaţia prin care pot fi denunţate clauzele abuzive a intrat în vigoare de la 1 octombrie 2013. Potrivit prevederilor, o clauză dintr-un contract preformulat declarată ca fiind abuzivă va fi eliminată din toate contractele profesionistului care a propus aceste contracte.
Comisionul de administrare variază între 0,33% şi 0,9% din soldul creditului. Dosarul din instanţă are numărul 316/3/2014 şi este înregistrat la Tribunalul Bucureşti.
ANPC acuză banca că nu a denunţat actele adiţionale cu ocazia emiterii Ordonanţei de Urgenţă 50/2010, privind creditele pentru consumatori.
La insistenţele băncii centrale, aceasta a fost modificată prin legea de adoptare, astfel încât să nu se aplice şi creditelor în derulare.
Numai că unele contracte au fost deja modificate de către bănci prin acte adiţionale. În unele cazuri, implementarea OUG 50 a creat costuri potenţiale mai mari pentru clienţi, atunci când au fost modificate clauzele de dobândă, în timp ce comisioanele au fost rămas la valoarea din contract.
Numai că, dacă acest comision de administrare este găsit ilegal, atunci banca trebuie să îl elimine şi din aceste contracte, chiar dacă a semnat acte adiţionale cu cei care au luat credite.
Citiţi mai departe pe Economica.net.
Mai puteţi citi:
Victorie finală a clienţilor împotriva Volksbank: comisionul de risc şi creşterea unilaterală a dobânzii sunt ilegale. Banii trebuie înapoiaţi
Un grup de clienţi ai Volksbank a câştigat irevocabil în instanţă un proces pe clauze abuzive privind comisionul de risc şi alte comisioane din contractele de credit, precum şi modificarea unilaterală a dobânzii, şi este obligată să restituie sumele colectate ilegal, potrivit unei hotărâri a Tribunalul Bucureşti vizând 315 contracte de credit.
O nouă victorie a unui client împotriva băncii: un piteştean a obţinut în instanţă reducerea dobânzii de la 10% la 2% pentru un credit ipotecar în euro
Un piteştean a câştigat recent procesul cu BCR la Curtea de Apel privind clauzele abuzive din contractual de credit ipotecar, după ce pierduse la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în alt dosar. Astfel, instanţa a decis reducerea dobânzii de la 10% la aproximativ 2% pe an.
O nouă victorie a unui client împotriva unei bănci: a obţinut reducerea dobânzii de la peste 11% pe an la mai puţin de 2% pentru un credit imobiliar în euro
Un sucevean care s-a adresat Protecţiei Consumatorului, reclamând dobânzile prea mari calculate de bancă pentru un credit de 200.000 de euro, a obţinut reducerea dobânzii, totodată unitatea bancară fiind amendată cu 5.000 de lei, potrivit Mediafax.

Leave a Response