Nicio ofertă angajantă pentru Oltchim! Investitorii au solicitat un nou termen, de 30 de zile!
Niciun investitor dintre cei patru care au achiziţionat caietul de prezentare pentru privatizarea Oltchim nu a depus ofertă angajantă în termenul limită, o parte dintre aceştia solicitând un nou termen, de 30 de zile, informează consorţiul de administratori judiciari ai Oltchim, RomInsolv şi BDO Business Restructuring SPRL.
Termenul limită de depunere a ofertelor angajante de cumpărare a acţiunilor deţinute de Oltchim SA la Oltchim SPV a fost 28 martie, ora 11,00.
Patru potenţiali investitori au plătit suma de 20.000 euro plus TVA pentru a achiziţiona caietul de prezentare care detaliază procedura şi etapele vânzării fluxului de producţie al Oltchim SA.
La expirarea termenului limită, consorţiul de administratori judiciari a consemnat că nu a fost depusă nicio ofertă angajantă din partea investitorilor interesaţi.
După expirarea termenului limită, a fost depusă o ofertă din partea unui potenţial investitor, însă aceasta nu a fost luată în considerare şi urmează să fie returnată.
O parte dintre investitori, interesaţi de funcţionarea în sistem integrat a combinatului Oltchim cu rafinăria Arpechim, au solicitat un nou termen, de 30 de zile, motivat de orizontul de timp în care estimează că vor finaliza negocierile care le garantează preluarea rafinăriei odată cu Oltchim SPV.
Consorţiul de administratori speciali va convoca Adunarea creditorilor şi va supune aprobării acesteia repetarea procedurii cu un nou termen limită de depunere a ofertelor angajante.
Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a raportat pentru 2013 pierderi de 285,08 milioane de lei, în scădere cu 50% faţă de 2012, când societatea a încheiat anul cu un rezultat negativ de 569,4 milioane de lei, potrivit situaţiilor financiare preliminare pe 2013 transmise Bursei de Valori Bucureşti.
În decembrie 2013, Adunarea Creditorilor Oltchim a stabilit la 305,2 milioane de euro valoarea – reper a activelor Oltchim, care au fost transferate la o nouă societate şi scoase la privatizare. Creditorii au aprobat şi înfiinţarea acestei noi societăţi, Oltchim SPV, care va prelua activele viabile ale Oltchim, vechea companie, şi va fi privatizată.
Combinatul petrochimic din Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă de la începutul anului 2013.AGERPRES