Echipa CSM Râmnicu Vâlcea învinsă de Olimpia Satu Mare
Olimpia Satu Mare a disputat sâmbătă, pe teren propriu, meciul etapei a XIX-a a Ligii a II-a, Seria II la fotbal, în compania formației CSM Râmnicu Vâlcea, echipă pe care a învins-o cu scorul de 2-1 în fața a peste 3.000 de suporteri.
„Galben-albaștrii” au făcut o primă repriză frumoasă pe care au dominat-o în totalitate. Iuhas, Bujor și Roghină au fost primii care au încercat să înscrie în primele minute ale partidei, dar șutul lor a trimis balonul peste poartă.
Nicio problemă însă, în minutul 14 Gavrilescu a bătut o lovitură de corner, Iuhas a preluat cu capul și a înscris primul gol al partidei. Oaspeții au executat o lovitură liberă periculoasă, dar nu au reușit să înscrie, iar gazdele au intrat la pauză în avantaj, scor 1-0.
A venit timpul celei de-a doua reprize, de această dată sătmărenii au lăsat jocul ceva mai moale, dar asta nu i-a împiedicat să înscrie și cel de-al doilea gol, același Iuhas, aceiași fază de gol, doar că de această dată lovitura de corner a fost executată de Bujor.
Echipa din Zăvoi a început să atace, dar de fiecare dată Anca a respins balonul, asta până în minutul 87 când Da’Silva i-a centrat la Deaconescu care a mai redus din diferență. Scorul final al partidei a fost 2-1, iar Olimpia a obținut cele trei puncte puse în joc.
Claudiu Niculescu a declarat că e nemulțumit de jocul elevilor săi. „Sunt total nemulțumit de jocul echipei și de rezultat bineînțeles. Am venit după un meci foarte greu cu Târgu Mureș acasă în care băieții au depus un efort considerabil, după care am venit 8-9 ore cu autocarul, dar bineînțeles acestea nu sunt scuze, acest lucru nu scuză cu nimic rezultatul de astăzi. Din păcate noi, din cauza jocului nostru, am reușit să băgăm în play-off echipe ca Reșița și Satu Mare. Dacă noi reușeam să învingem și la Reșița și aici nu mai prindea niciuna din cele două echipe play-off-ul. Felicit echipa gazdă pentru victorie, au avut o atitudine foarte bună, rezultatul este meritat, au meritat victoria” , a declarat antrenorul vâlcenilor, CSM Râmnicu Vâlcea, Claudiu Niculescu.
„A fost o surpriză pentru ceilalți nu pentru mine. Am anunțat de surpriză, am găsit o nouă formulă de joc cu jucători care vor da totul pentru victoria de astăzi și au confirmat toți acest lucru. Sunt foarte mândru de ei, au luptat, și-au dat sufletul, trupul și inima pentru acest meci și cele trei puncte au rămas la Satu Mare. Mai sunt șase puncte în joc, dar a fost foarte important să câștigăm astăzi. Poate primim puncte și pentru faptul că s-a retras Craiova, cu toate că regret că se retrage încă o echipă. Dar eu sunt foarte mândru că sunt la Olimpia și cu ei facem performanță și îi facem pe spectatori fericiți”, a declarat antrenorul Olimpiei, Tiberiu Csik.
Olimpia Satu Mare: Anca – Muntean, Mureșan, Micaș, Iuhas, Gavrilescu (64 Feier), Svarczkopf, Rus (58 Villand), Roghină (86 Faur), Bujor. Boștină.
Olimpia va juca următorul meci, sâmbătă, 5 aprilie în deplasare la CS Mioveni.
Sursa: CS FC Olimpia 2010 Satu Mare