Primarul Iordache din Ocnele Mari, sifonul din PDL?!
În urmă cu ceva timp, un ziar local a dat publicității stenograma unei ședințe a conducerii PDL Vâlcea, care se dorea a fi ultra-secretă. La discuție au participat în jur de 30 de persoane. Imediat după apariția articolului cu pricina, în interiorul PDL Vâlcea s-a declanșat o adevărată „vânătoare“ a trădătorului care a înregistrat ședința și a plasat-o presei. Și se pare că membrii conducerii organizației județene portocalii au ajuns la o concluzie: „sifonul cu apă sărată“ este un primar, ciripitor de meserie încă de pe vremea lui Ceaușescu, când tăia frunza la câini prin structuri sindicale și de partid pe platforma industrială Râmnicu Vâlcea. Rușinică, domn primar!
in Actualitate