|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Tupeu rutier! Forţarea barierei folosind trotuarul! 

masina bariera

Vineri, 4 aprilie, puţin după ora 16.00. Pe strada Gib Mihăescu din Râmnicu Vâlcea coboară bariera de la fosta fabrică Vîlceana. Un individ pare nervos. Îşi urcă autoturismul pe trotuar exact lângă barieră, coboară din maşină, traversează calea ferată pe jos şi intră în nişte clădiri de pe partea cealaltă. Se întoarce după 5-7 minute. Bariera este tot lăsată trenul nu a trecut încă. Între timp însă s-a format o coloană dublă de autoturisme care aşteaptă. Tânărul  vrea să întoarcă să plece spre zona centrală dar nu mai are loc. Când se va ridica bariera va trebui să conducă până la primul sens giratoriu şi să întoarcă. I se pare prea mult. Aşa că porneşte autoturismul, ocoleşte bariera pe trotuar, întoarce maşina şi iată se află primul la barieră când se va ridica. Ce mai contează că a rămas între bariere aproape lipit de calea ferată pe care va trece în curând un tren. În zonă nu sunt poliţişti. Un reporter coboară însă dintr-un taxi şi face poze. Din alt autoturism coboară un tânăr care începe să ţipe: ,,Băi şmechere de ce faci poze? Vrei să le dai la ziar? Vezi că s-ar putea să ai probleme!”, reporterul îi explică că şoferul a încălcat mai multe reguli de circulaţie şi de aceea poza va apărea într-un ziar. ,,Băi cretinule ce îţi pasă ţie de reguli de circulaţie, nu ţi-a făcut niciun rău, omul poate rămâne fără permis de conducere din cauza ta!”, strigă puştiul care evident conduce un autoturism al părinţilor sau unul cumpărat cu ajutorul orelor petrecute la un computer unde promite că vinde ceea ce nu are. Cât despre permise de conducere… oricum le deţin prea mulţi vâlceni care nu le merită!

Leave a Response