|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

INCREDIBIL! Angajați ai Ambulanței Vâlcea, cercetați disciplinar pentru că nu au ajutat victimele unui accident 

accident ambulanta

Un echipaj  al Ambulanţei Vâlcea este cercetat disciplinar pentru că nu a oprit să ajute răniţii dintr-un accident rutier pe lângă care au trecut, informează digi24.ro

În accidentul respectiv a fost implicată tot o ambulanţă şi au fost răniţi nu doar pacienta, ci şi personalul medical.Accidentul a avut loc în 2 aprilie, în localitatea Golești. O ambulanţă care transporta o pacientă spre spitalul din Râmnicu Vâlcea a fost lovită de o altă mașină a cărui șofer a pierdut controlul volanului.

Un echipaj al Ambulanţei a trecut chiar pe lângă locul accidentului fără să oprească, gest considerat „incalificabil” de către șeful serviciului județean de Ambulanță.

Angajaţii din cea de-a doua ambulanță și-au justificat gestul afirmând că pacientul pe care îl transportau era în stare foarte gravă, de aceea nu au oprit. În acest caz a fost deschisă o anchetă disciplinară

Leave a Response