|vineri, aprilie 19, 2024
  • Follow Us!

Ion Cîlea le-a cerut medicilor Spitalului Judeţean să colaboreze cu constructorii unităţii sanitare aflate în execuţie 

ion-cilea214

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a declarat luni la o întâlnire cu medicii din spitalul Judeţean de Urgenţă că aceştia ar trebui să colaboreze cu constructorii pentru a se ajunge la soluţii comune privind compartimentarea eficientă a spitalului.
„Noi continuăm şi în acest an investiţiile în domeniul sănătăţii pentru realizarea cărora am canalizat, pe lângă banii europeni, şi importante resurse financiare proprii. Încă de anul trecut am anunţat că intenţionăm să transformăm domeniul sănătăţii în prioritatea numărul unu a actualului mandat şi tocmai de aceea urmăresc cu insistenţă să punem în operă, cu toată forţa, proiectul pe care ni l-am asumat. Încă înainte de lansarea temei de proiect, ne-am consultat cu specialişti din domeniu, dar ne-am aşezat împreună, la aceeaşi masă, şi cu cei care le vor utiliza, cu şefii de secţii şi medici ai spitalului. Strategia de dezvoltare a spitalului Judeţean de Urgenţă are în obiectivele sale prioritare modernizarea infrastructurii pe ambele corpuri de clădiri şi dotarea acestora cu aparatură şi echipamente medicale”, a spus Ion Cîlea în cursul unei vizite pe şantierul SJU.
El le-a cerut medicilor şi conducerii spitalului să evite sincopele şi „acolo unde pot avea loc discuţii pe tema compartimentării viitoarelor secţii medicale, atât personalul medical, cât şi constructorii să ajungă la soluţii comune”.
„Nu trebuie să lăsăm după finalizarea construcţiei, spaţiu sau motive că trebuia altfel şi nu aşa. medicii şi constructorii trebuie să colaboreze pentru a ajunge la soluţii comune încă din faza de execuţie. Am rugat astfel toate părţile şi proiectantul pentru a soluţiona orice divergenţă care ar putea apărea. Pentru că în afară de medici, beneficiarii direcţi sunt pacienţii (…) Rezultatul va fi o structură modernă la înălţimea standardelor, cu spaţii şi module speciale pentru consultaţii şi tratament”, a spus preşedintele CJ Vâlcea.
spitalul de urgenţă de la Râmnicu Vâlcea face parte din cele cinci unităţi de profil din ţară (alături de spitalele din Ilfov, Sfântu Gheorghe, Alexandria şi Târgovişte) care au atras pentru sănătate fonduri europene pe structura Programului Operaţional Regional, iar valoarea proiectului promovat de CJ Vâlcea însumează aproape 74 de milioane de lei.

Sursa: Agerpres

One Response to Ion Cîlea le-a cerut medicilor Spitalului Judeţean să colaboreze cu constructorii unităţii sanitare aflate în execuţie

  1. ionut preda

    ION CILEA fraudeaza impreuna cu constructurii banii europeni, la fel ca si la toate investitiile derulate prin CJ VALCEA. In loc de linoleum special pt spitale, pun casnic care dureaza 1 an. Oare DNA ul cand se va sesiza si cu acest BARON ? Sunt curios daca o sa publicati acest mesaj ! Daca nu inseamna ca sunteti platiti de CILEA !

     

Reply to ionut preda